Atunci cand vine momentul ca mirele sa isi aleaga costumul, camasa, pantofii si alte accesorii pentru tinuta sa din ziua nuntii, uneori cei din jurul sau trebuie sa se implice si sa il ajute in aceasta privinta. Desi s-ar putea crede ca a alege tinuta pentru ziua nuntii trebuie sa fie infinit mai usor pentru un barbat decat pentru o femeie, trebuie sa stiti ca, in realitate, nu este deloc asa. Karena va ofera cateva sfaturi despre cum anume puteti ajuta un viitor mire sa isi aleaga tinuta pentru nunta.
Indiferent daca te vei ocupa numai tu de documentare sau mirele va participa "de bunavoie si nesilit de nimeni" la aceasta activitate nu foarte placuta pentru multi barbati, trebuie neaparat sa va documentati serios inainte de a incepe sa hoinariti prin magazine. In primul rand, cautati pe internet prezentarile de moda cele mai recente ale marilor case de moda pentru a fi in tema cu ultimul trend in materie de moda masculina de ocazie.
In al doilea rand, cumparati cateva reviste pentru a putea privi mai atent costumele, camasile, pantofii si accesoriile cele mai interesante ale momentului - se pare ca unii barbati se pot hotari mai usor ce le place atunci cand privesc imaginile tiparite, nu pe monitor. Incercati sa aflati ce puteti gasi in magazinele care va sunt accesibile ca locatie, inainte de a iesi din casa - internetul este de mare ajutor si la acest capitol, dar si reclamele din revistele de specialitate.
Majoritatea cuplurilor cheltuiesc mai mult pe rochia de mireasa decat pe tinuta mirelui si nu este nimic nelalocul lui sa faceti la fel. Atentie mare insa: nu faceti economie drastica atunci cand vine vorba despre tinuta mirelui, pentru ca tot ceea ce este ieftin si arata ieftin. Nimeni nu spune ca trebuie sa faceti un credit la banca pentru a achizitiona costumul mirelui si nici ca daca mirele nu poarta in ziua nuntii o creatie a unui designer renumit nu poate pasi in biserica. Trebuie doar sa va amintiti ca, si in ceea ce priveste tinuta mirelui, la fel ca in cazul miresei, nunta este cel mai important eveniment din viata sa si trebuie sa se imbrace ca atare.
Un costum de calitate, o camasa impecabila si accesoriile potrivite intregului ansamblu, dar si temei nuntii, este o conditie importanta pentru ca si mirele sa se simta minunat in ziua nuntii.
Mergeti prin magazine pentru o prospectie amanuntita a pietei - in acest fel veti putea afla daca preturile va permit sa va incadrati in buget si daca nu, ce optiuni aveti. Tot in magazine, mirele poate incepe sa probeze unele modele de costume pentru miri (costume elegante, smoking, frac) si va mai afla niste amanunte importante - ce masura poarta exact, care modele si culori il avantajeaza sau nu, care este modelul in care se simte cel mai confortabil sau pe care il percepe ca fiind mai apropiat personalitatii sale.
Atunci cand vizitati magazinele specializate in tinute de ocazie pentru barbati, nu uitati sa rasfoiti si cataloagele de prezentare, deoarece este posibil ca anumite modele de costume pentru miri care va intereseaza sa nu fie pe stoc momentan, dar sa revina sau sa poata fi comandate special pentru voi. In ceea ce priveste camasa, cravata, pantofii sau alte accesorii pentru ziua cea mare, acestea vor fi alese numai dupa ce va hotarati asupra costumului.
De obicei, marile magazine specializate pe imbracaminte de ocazie pentru barbati va pot oferi intreg ansamblul (inclusiv camasa si cravata), mai putin pantofii si bijuteriile (butoni, ace cravata, etc) mai pretioase.
Atunci cand veti merge, in sfarsit, la cumparaturi, vei observa ca mirele are nevoie de sfaturi si de ajutor de la primul pas pe care il face in magazin pana cand iese cu produsele pe usa magazinului. Iata cum il poti ajuta, practic:
• Aminteste-ti si aminteste-i ce anume a spus ca ii place atunci cand s-a documentat in privinta tinutei.
• Nu ar strica sa va amintiti si bugetul pe care l-ati stabilit pentru tinuta sa si sa il aveti tot timpul in vedere.
• Fii un observator neutru si obiectiv. Mirele nu se va simti prea sustinut daca il vei critica tot timpul, insa nici nu va putea avea incredere in ajutorul tau daca il vei lauda constant.
• Incercati sa asortati accesoriile nu numai la costumul si camasa pe care le va purta mirele, ci si la culorile nuntii, mai ales cele care se regasesc in buchetul miresei.
• Atunci cand probeaza sacoul, trebuie sa aveti in vedere ca mansetele camasii trebuie sa fie putin vizibile din manecile sacoului atunci cand sta cu mainile pe langa corp, mai ales daca va purta butoni. De asemenea, nu uitati sa verificati daca sacoul va fi confortabil in orice moment: sacoul nu trebuie sa il stranga in zona spatelui sau la axile atunci cand imbratiseaza pe cineva sau isi petrece bratele.
• Mare grija atunci cand stabiliti retusul pentru lungimea pantalonilor: acestia nu trebuie sa fie nici prea lungi (sa se adune deasupra pantofului inestetic), nici prea scurti (astfel incat sa lase sosetele la vedere).
• In functie de stilul nuntii si al costumului pe care il va purta, mirele poate alege ce sa poarte la gat, de la papion, cravata sau lavaliera. Nu uitati insa ca, anumite constitutii fizice sunt avantajate de unul dintre accesorii, in timp ce alte constitutii fizice ar putea fi dezavantajate.
• Atunci cand alegeti pantofii, nu uitati ca cel mai important aspect de care trebuie sa tineti cont in afara de frumusetea acestora este confortul. Nu va bazati ca mirele va mai purta prin casa pantofii pana la nunta: nu o va face.
Voi cum ajutati mirele sa isi aleaga tinuta pentru nunta?