În astrologie, semnele zodiacale se împart în două categorii. Sunt zodii care spun ceea ce gândesc cu mare lejeritate și își exprimă sentimentele fără temeri și nativi care nu știu să spună ce au pe suflet, simt că nu sunt înțeleși și au mari probleme în a comunica cu ceilalți în subiecte delicate. Comunicarea este cheia oricărei relații, indiferent că vorbim de relații romantice, profesionale, de prietenie.
Practic, fără comunicare nu există încredere din cauza incapacității de exprimare clară și concretă a emoțiilor, trăirilor sufletești, nemulțumirilor. Din punct de vedere astrologic, atunci când vrem să aflăm despre o persoană dacă este un maestru al comunicării sau nu, trebuie să ne uităm la semnul lui zodiacal, dar și la plasamentul Lunei pe harta astrologică. Soarele în astrologie reprezintă egoul și valorile de bază pe care le avem, iar Luna este asociată cu lumea noastră emoțională, interioară, practic spune cum ne simțim, cum procesăm emoțiile și cum facem față circumstanțelor delicate.
Unele zodii tânjesc să spună ceea ce au pe suflet, dar nu pot comunica, atât în confruntări, cât și în momente cheie, fiind incapabile să exprime ceea ce simt. Comunicarea nu este punctul forte al următoarelor patru semne zodiacale. Să aflăm împreună de ce.
Capricorn
Capricornul este un semn zodiacal reprezentant al elementului pământ, pragmatic, care nu este foarte deschis în a-și exprima sentimentele. Capricornii sunt recunoscuți ca fiind truditorii zodiacului, cei care muncesc foarte mult, care se concentrează pe atingerea obiectivelor profesionale și care lasă acțiunile să vorbească de la sine, negăsindu-și întotdeauna cuvintele potrivite.
De multe ori lucrurile care par evidente pentru Capricorn, pentru ceilalți sunt un adevărat mister. Iar nativii nu se complică să dea explicații celorlalți. În plus, Capricornii vorbesc scurt, clar și la obiect în ceea ce privește nevoile sau dorințele lor, dar în legătură cu starea lor emoțională, le este foarte greu să exprime sau să dezbată ceva atât de complicat.
Vărsător
Vărsătorul este, de fapt, un maestru al comunicării, îi place să discute despre orice, cu excepția modului în care se simte și a emoțiilor profunde pe care le poartă în suflet. Nativii sunt mult mai interesați de ceea ce gândesc ceilalți sau de ideile inspiraționale, decât de emoțiile lor. Când vine vorba de exprimarea sentimentelor cu privire la o situație sau la o persoană, Vărsătorii parcă amuțesc, nu își găsesc cuvintele și pe cât de logic și natural abordează alte subiecte, pe atât de stângaci abordează partea emoțională. Dacă nu își pot exprima ideile așa cum doresc, Vărsătorii vor opta să nu spună nimic și să îi lase pe ceilalți în ceață.
Scorpion
Intuitivi, misterioși și foarte inteligenți, Scorpionii știu să spună ceea ce simt, doar că, de multe ori, evită să facă astfel de mărturisiri din cauză că nu au încredere în persoana din fața lor. Scorpionii petrec foarte mult timp gândindu-se la propriile emoții, dar le este teamă că, odată mărturisite, sentimentele se pot întoarce împotriva lor. Practic, se tem că cealaltă persoană va ști unde să îi lovească și unde îi doare mai tare. Și un lucru îi displace Scorpionului: să fie vulnerabil. De aceea, nativul va purta conversații lejere pe orice alt subiect, cu excepția emoțiilor pe care le simte pentru a nu-și pune sufletul pe tavă în fața nimănui.
Săgetător
Maeștri ai conversațiilor, aventurierii zodiacului, Săgetătorii sunt adesea adepții extremelor. Cu alte cuvinte uneori, nativii fie vorbesc foarte mult, fac promisiuni, declarații, își exprimă emoțiile, fie parcă amorțesc în fața celeilalte persoane, neștiind ce să mai spună. În cazul în care sentimentele îi copleșesc, atunci Săgetătorii aleg să distragă atenția celuilalt divagând către un alt subiect. Nativului nu îi place să vorbească despre ceea ce simte și de aceea fie va evita conversațiile de acest gen, fie va face glume care nu sunt întotdeauna gustate de ceilalți.
Aceste patru semne zodiacale știu să poarte conversații, sunt nativi foarte inteligenți, bine pregătiți în multe domenii ale vieții, dar când vine vorba de exprimarea sentimentelor, au multe lacune, rețineri, fiind evazivi, nehotărâți sau protejându-și vulnerabilitățile.
Surse foto: pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com, pixabay.com
Surse articol: zodiacheist.com