De cand am devenit sotie, nu imi place ca uit de mine
Cred ca m-am maritat prea de tanara. Ne stim de un an si dupa 6 luni ne-am casatorit. Nu stiu sa ii zic sotului meu ce vreau, ce nevoi am... nu stiu sa ma impun. El ma domina si eu il iubesc. Este si mai mare decat mine cu 8 ani. Ma frustrez singura ca nu sunt mai curajoasa. Cred ca nu stiu cine sunt. Parca as trai in viata altcuiva.
Cand sunt cu el, facem ceea ce doreste el. Pana si muzica pe care o ascultam... el asculta populara sau clasica. Eu as baga un Coldplay sau un Aerosmith, dar nu sunt pe gustul lui. Uite, as vrea sa ii pot spune simplu, scurt, ca prefer sa ascultam asta, in timp ce ne facem de lucru prin casa. Dar nu pot. Nu stiu... nu pot.
Si cam asa se petrece orice, intre noi. Eu as vrea altceva decat el, dar nu pot sa zic, nu stiu cum. Am incercat uneori... dar nu sunt convingatoare. I se pare ca glumesc si nici nu este atent. Daca nu insist... nu insista nici el. Si ti-am zis, il iubesc. Imi place sa fiu cu el, ma simt la adapost. Dar tot parca nu as trai viata mea, ci doar pe a lui. Uit de mine... parca nu stiu pe unde m-am lasat. Ma sperie, asa ca incerc sa nu ma prea gandesc la asta. (Sanziana, 20 de ani)
De cand am devenit sotie, nu imi place ca ma gandesc la copii
Adica nu ca nu imi place, neaparat... dar nu ma pot imagina ca mama. Nu ma simt dornica, neaparat. Nu mi-am dezvoltat instinctul matern. Eu stau la serviciu pana seara, el lucreaza mai mult de acasa - suntem in aceeasi afacere cu ai mei. Ne iubim, suntem impreuna din liceu si am facut nunta acum un an. Nu am timp sa ma gandesc la copii, pentru ca lucrez intruna si imi place.
Dar el vrea un copil, mi-a zis. Si eu nu am ceva impotriva. Pe urma, ma gandesc ca tot trebuie sa-i faci. Asta este cursul lucrurilor. Si oricum ai lua-o, mai bine ii facem acum, cand suntem tineri. O sa stau acasa cu copilul 6 luni - un an, banuiesc. Pe urma, solutii sunt. Si eu am crescut cu bona. Poate vin ai mei, mai vin ai lui, ca toti isi doresc un nepot. Deci nu am ceva impotriva... Dar nici nu as vrea copil, daca ma intrebi pe mine. Adica, nu m-as grabi. Dar, na, daca trebuie, il facem. (Mariana, 26 de ani)
De cand am devenit sotie, nu imi place ca stam in tara
Sa-ti explic. Noi ne-am luat, anul trecut, mai mult ca sa emigram in Quebec. Suntem mai nebuni, da. Eu sunt mai pragmatica. Dar eram si indragostiti, asa ca am zis: de ce nu. Am facut o ceremonie mica... ne-am luat numai civil, deocamdata. Daca suntem cuplu, casatoriti, ne creste punctajul pentru emigrare. Vrem sa avem un viitor impreuna. Doar ca intre timp, Alin si-a gasit un job super bine-platit la IBM si nu il mai tenteaza sa plece.
 |
Adica il tenteaza, dar vad ca se misca mai lent. Si din cauza ca e prins cu munca. Dar nu mai are elan, e fericit ca are bani, ca l-au angajat astia si il considera valoros. Dar se ocupa asa, cam din parti. Deci il simt. Si ma enerveaza. Ca de asta si-a cautat si jobul, dupa nunta. Pentru ca acum este cap de familie si sa nu il mai intrebe cunoscutii cum ne descurcam. Deci de cand am devenit sotie, el si-a cautat si si-a gasit de munca. Desi inainte nu avea. Numai ca acuma stam ca legumele in tara... asa mi se pare. Nu vreau sa prindem radacini aici. (Miruna, 27 de ani)
De cand am devenit sotie, nu imi plac... fostele lui iubite
Da, o perioada lunga sotul meu a umblat din floare in floare. Aproape ca a avut o tulburare comportamentala. I-am dat de cap, vine de undeva din copilarie, nu are rost sa intru in amanunte. In fine. Cu psiholog, cu terapie, cu biserica... Suntem impreuna de trei ani. Ne-am casatorit de doi. Ne este bine impreuna. Inclusiv pe plan sexual. Dar ma tem uneori... cum sa zic, a prins gustul pentru un stil de viata mai putin comun. A fost o obisnuinta pentru el. Mi-a recunoscut ca inca il bantuie.
Simt ca este atras sexual de mine, mi-e clar, dar am temerea asta, ca nu este destul. Dupa ce ne-am casatorit, o fosta iubita a lui a inceput sa isi faca simtita prezenta. De vreun an, tot mai apare, adica mai suna, mai trimite o vorba. Am incredere in sotul meu. Am iesit toti, am cunoscut-o. Vad ca de mine este interesat, nu ma simt amenintata serios, dar mi-este frica. Nu de sentimentele lui, ci de obisnuintele lui, care, nu stiu, s-ar putea intoarce, daca este stimulat... (Gabriela, 28 de ani)
De cand am devenit sotie, nu imi place uneori de sotul meu
Sunt maritata de cinci ani si vreau sa divortez. Cu adevarat nu l-am cunoscut pe Aurel decat dupa casatorie. Bea. Bea dinainte, dar nu mi-am dat seama la vremea aia ca 2 pahare sanatoase de vin pe zi, sau 3 beri odata, inseamna un alcoolic. Nu se manifesta inca foarte urat, dar o sa o faca, fiindca nu poate sa stea fara alcool. Nu vreau sa fac copii cu un alcoolic. Nici nu stiu daca il mai iubesc.
Nu imi place de el, nu imi place ce om este, nu-mi place cum face la bautura. Agresiv nu devine, dar este rautacios, rece... Nu ma respecta. Face glume aiurea cand avem musafiri sau in fata prietenilor lui, sau chiar in prezenta rudelor mele. Nu are rusine. Este foarte dur, nu vorbeste urat, dar jigneste. Parca ar fi de piatra, dusman, atunci cand bea mai mult si cand are si public. Vreau sa divortez. (Amalia, 30 de ani)
De cand am devenit sotie, nu imi place cum arat
De cand m-am maritat, tot ma iau cu treburi, cu jobul pana seara, in week-end petrecem timpul impreuna, mai mergem la ai lui, la ai mei, dam o tura afara din oras. Timpul liber nu exista si, cand este o picatura, nu il petrec doar pe mine, pe sala de aerobic, cum faceam inainte sa ma marit. Mai ales atunci, ca ma pregateam pentru el. Acuma... ioc. Si este o problema pentru mine.
Ca eu am metabolismul lent, nu sunt o fericita la capitolul asta, mereu am avut tendinta spre ingrasare si imi place sa mananc. Si tot restul, adica mananc la stres, pun imediat si tot asa. Deci, pe scurt, de doi ani m-am maritat, de aproape doi ani m-am si ingrasat. Nu imi place cum arat! Asta nu-mi place de cand sunt sotie, ca sunt o sotie grasa! Hai ma rog, plinuta. Stai sa vezi cand oi ramane si gravida. Ma ingrozeste gandul. (Aura, 31 de ani)
De cand m-am maritat, nu imi place ca ma accepta
Sunt o sotie plinuta, dar stii ce este cel mai rau? Ca el ma accepta asa. Deci nu se arata nemultumit de mine, eu sunt cea nemultumita de mine, el ma consoleaza si ma asigura ca sunt frumoasa si ca ma iubeste. Ceea ce ma scoate din sarite!!! Incep sa ii port ciuda! Fiindca sunt si lenesa, de fel. Si acum ma simt asa, intr-o inertie, pe care nu pot sa o rup de nicio culoare.
Daca ma indoiam de fidelitatea lui, daca vedeam ca nu este cel mai multumit, asta ma stimula. Ca inainte de casatorie. Dar de cand suntem oficial luati, parca am o acoperire, si nu fac efort sa slabesc. Si cum el ma accepta asa cum sunt, nici nu iese cu mine la alergat sau altceva... nu am nicio motivatie. Si am nevoie de o motivatie sa slabesc!!! (Aura, 31 de ani)
Nu imi place ca... nu m-am maritat mai devreme!
De cand am devenit sotie, putine sunt lucrurile despre care pot spune ca nu imi plac.Cred ca toata viata mea mi-am dorit sa am o familie a mea "cand ma fac mare", asta presupunand, conform modelului de familie in care am crescut, sa fiu casatorita. Acuma, nu ma intelege gresit, casatoria nu era un scop in sine, ci baza formarii nucleului societatii, familia. Cred in doi oameni care se iubesc, se respecta, se inteleg unul pe celalalt.
Suntem casatoriti de aproape 2 ani. Si impreuna de 5 si un pic. Cine spune ca nu se schimba nimic cu casatoria, ori minte, ori nu stie ce inseamna asta. Se schimba. Ca daca pe vremea cand "eram prieteni" ne iubeam mult, acum mi se pare ca ne iubim si mai mult, si mai "responsabil". Mai ales ca am fost binecuvantati si cu o fetita minunata, pe care ne-am dorit-o cu tot sufletul.
Tind sa fiu perfectionista, in mai toate planurile (familie, cariera), de aceea ma deranjeaza ca nu reusesc sa fiu mereu gospodina perfecta acasa. Mi-as dori sa am timp si sa fac casa luna, si sa am frigiderul doldora de bunatati, si sa am o dispozitie placuta atunci cand sotul meu ajunge acasa, insa din pacate nu imi iese mereu. Sunt cele trei arii in care "excelez" pe rand. Sunt insa norocoasa ca sotul meu nu are pretentia ca eu sa fiu "fata in casa", ci mai degraba sa avem timp de noi in putinul timp pe care reusim sa il petrecem impreuna. (Mihaela, 32 de ani)
