Dragostea invinge: Prima si ultima zi de iubire
O privire blanda si puternica ma fixa de aproape de o ora. Inima mea devenise un animal de prada care il adulmeca de la distanta. Ochii mei existau doar ca sa-i urmareasca miscarile: felul in care vorbea si cucerise tot spatiul in care ne aflam, miscarile privirii atintite spre mine, miscarea mainilor lui care ma ametise la propriu. Era in fata mea si totusi parca nu era. Parca se misca incontinuu si ma invaluia. In misterul fiintei sale. Vorbea cand cu blandete, cand cu entuziasm. Desi imi vorbea doar mie, il auzeam de undeva de sus si simteam sa ma ridic, sa ajung la el...
Cuvintele lui imi inaltau inima. Stiu de ce. El era inima pusa in cuvinte. Bucurie si pofta de viata. Credinta in fiecare argument pe care-l aducea in discutie. La un moment dat nici nu mai auzeam ce rostea. Doar ii simteam cuvintele si ma lasam in voia lor. Viata se rostea acolo, intre spatiul dintre noi doi. Nu, nu puteam fi indragostita de un necunoscut. Il iubeam. Pe necunoscutul din fata ochilor mei il stiam doar de un ceas si il iubeam.
Ma fascina miscarea mainilor sale - care se cuminteau cand inceta sa vorbeasca. Atunci se oprea in ochii mei si-si inclina putin capul sa ma priveasca. In momentul acela inima incepea sa-mi bata mai tare, ochii ii aplecam in jos de rusine, iar gandurile se adunau toate intr-unul singur: Doamne, iti multumesc! Ca respir acum, aici!...
Tot ce mai ramasese din mine erau bataile inimii mele in ritm de ruga. Aveam clopot in loc de inima. Clopot ce anunta ca Viata se traieste aici, in mijlocul iubirii. Era prima zi de iubire. Prima si ultima. Asa este cu el: nus tim daca ne vedem si a doua zi. Si nu, nu e vorba de carpe diem, ci e vorba de bucurie! De bucuria de a-l vedea, de a-i mirosi fiinta pana cand iti ramane in nari si incepi sa-l respiri. El: barbatul ideal, barbatul perfect, barbatul adevarat, Cavalerul, poetul, romanticul, pasionalul, nu este un produs al imaginatiei mele. Este real si e in fata mea acum.
"Tu esti real?" il intreaba inima mea prin ochi, atunci cand il privesc minute in sir, pana la lacrimi... Lacrimi, caci este o minune sa te vezi cat esti de mica, tu ca femeie, in fata unui suflet frumos ca al barbatului ce asteapta sa fie iubit, inteles, sprijinit de doamna inimii lui. Fara crize de isterie, banuieli desarte, scene de gelozie - justificate numai de dorinta de posesie si vorba multa, golita de sens.
"Precum in cer asa si pe pamant" . Asa este in prima si ultima zi de iubire, cand iti daruiesti inima barbatului iubit. Cand nevoia lui devine nevoia ta, cand bucuria lui e bucuria ta. Cand intelegi ca barbatul ideal, barbatul adevarat, este barbatul pe care-l iubesti si care te iubeste pur si simplu. Cand intelegi ca de aceea este barbat, ca sa aiba absoluta dreptate in cazuri in care se poate sa nu aiba. Pentru ca doar impreuna cu el esti pe pamant ca si in cer. (Cristina, 27 de ani)
Dragostea invinge: M-am indragostit de parca am ajuns acasa
Povestea mea este simpla si uimitoare. Simpla, pentru ca se termina repede. De fapt, nici nu incepe. Nu are naratiune. Barbatul de care m-am indragostit este deja logodit si nu are ochi pentru altcineva, iar eu am trecut de varsta la care sa imi dedic energiile unui vis imposibil. Ramane totusi o poveste de dragoste, si chiar una uimitoare, pentru ca barbatul asta ca o flacara si ca un pumnal, mi-a aprins viata, nu doar inima. Este adevarat ca arde. Dragostea neimpartasita arde. Insa in urma flacarii, de data asta nu ramane scrum si pustiu in viata mea... ca dupa alti barbati care nu m-au iubit destul. De data asta, privindu-l pe cel care nu ma iubeste inapoi, viata mea a inceput sa palpaie, nu sa se stinga. Si intorcandu-ma in ea - asa, singura, fara de el - o gasesc arzand in continuare. De cand il iubesc pe cel care este o torta, viata mea a devenit o candela.
 |
Va suna patetic ce voi povesti, dar imi asum. M-am indragostit fulgerator. La prima vedere. Acum stiu ca exista asa ceva. Sa va spun cum se intampla. De fapt, sufletul tau este indragostit de curaj, de noblete si de frumusete. Le cauta peste tot si incearca sa le manifeste in viata ta. Si intr-o zi, intorci capul intamplator si zaresti un barbat frumos. Observi barbati frumosi in fiecare zi, ca doar nu ai decenta sa umbli pe strada cu privirea drept inainte. Asa ca te scuturi si intorci capul, dar ce ai zarit acum iti ramane pe retina. Inima ta deja a tresaltat, ca la vederea a ceva cunoscut si foarte pretios. Ca la o re-vedere.
A doua privire il cerceteaza mai atent, il cuprinde si ramane odihnindu-se in el... Intr-adevar, ai observat corect. Chipul si tinuta acestui barbat marturisesc indrazneala, demnitate si o frumusete de dincolo de trup. Nimic din gesturile si expresiile fetei lui nu iti zgandara corpul, dar esti constienta de frumusetea lui. Inima ta se desfata ca in fata unei icoane, dar cu vigilenta, ca intr-o rugaciune.
Asa m-am indragostit de el. Nu am avut timp sa il cunosc. Sa aflu ca e risipitor cu vorbele; ca se incranceneaza si rateaza astfel intelesuri fine; ca se impune prea degraba, frangand astfel glasuri si suflete mai mici decat ale lui, sau ca iubeste deja pe altcineva. Acestea si altele le-am descoperit pe urma.
Si la ce mi-ar fi folosit sa le stiu mai devreme? As fi refuzat minunea. In cuminteniea si luciditatea mea, intorceam pe loc spatele si imi mutam gandul, daca stiam toate astea.
Nu-ti poti asculta inima cand stii de cate ori te-a dus in capcana. Iti asculti doar constiinta. Dupa o istorie amoroasa prea putin senina, am primit puterea sa deturnez orice implicare emotionala, daca simt ca locul meu nu este acolo. Dar asta se face inca de la primele schimbari de viteza ale batailor inimii... Iar eu, atunci, nu am avut timp sa fac asta. Sa aflu ca locul meu nu este acolo. M-am indragostit, de parca ajungeam acasa. M-am indragostit, ca atunci cand ai terminat de cautat si te odihnesti.
Acum, intr-adevar, ma odihnesc. Nu mai alerg. Nici dupa atentia lui, pentru ca este rezervata altcuiva. Nici dupa privirile altor barbati, pentru ca.... eu am terminat de cautat. Ce am gasit? Demnitatea, indrazneala si frumusetea. Sufletul meu se odihneste privindu-l pe acest barbat, pentru ca intalneste in el o portretul virtutilor la care tanjesc. Pe cineva capabil sa sustina cautarile mele. Sa nu fie maturat din calea lor. Am intalnit ceva ce merita iubit.
Privindu-l, inteleg ce conteaza cel mai mult din mine. Inteleg ce merita sa aleg din toate nuantele pe care le contin. Ma uit la el si vad clar ce culoare pulseaza in mine, ce cautari ma insufletesc. Acum stiu ca vreau sa marturisesc demnitatea si indrazneala pe care le-am recunoscut la el. Deja o fac. Acum am mai mult curaj. Acum imi indrept spatele. Acum zambesc mai retinut si mai sincer. Acum privesc mai atent. Acum vorbesc mai raspicat, dar si mai putin. Acum cercetez mai mult si citesc ce nu citeam. Acum privesc lucrurile mai indeaproape si imi pun mai multe intrebari. Sunt mai atenta la ce fac atunci cand nu ma vede nimeni, pentru ca acum demnitatea ma arde.
Ce demnitate capeti cand nu apuci sa flirtezi... cand iubesti direct, ca o constatare. Si ce claritate dezvolti cand cel pe care il iubesti nu te incurajeaza. Atunci iubesti drept: fara poticniri, recompense si recalibrari. Iubesti sau nu iubesti.
Si ce seninatate ai, in ciuda durerii, cand iubesti fara drept de apel. Indiferent ca ti se raspunde sau nu, ca esti pregatita sau nu, ca te doare sau nu, ca ai voie sau nu, ca il meriti sau nu, ca merita sau nu, ca te simti sau nu frumoasa... Toate se simplifica neasteptat: iubesti sau nu iubesti. Iar alegerea a facut-o inima ta, atunci cand nu a refuzat minunea. Asa ca, in sfarsit, acum te poti odihni.
M-a intrebat cineva pentru ce ma rog, in mod special, in acest Post al Pastelui. Ma rog sa-i trimita Dumnezeu Inger barbatului pe care il iubesc, care sa-i sopteasca in inima recunostinta, uimirea si bucuria mea. Toate pentru ca el exista. (Eva, 26 de ani)
Dragostea invinge: Cand deschizi ochii
"Cele mai frumoase legaturi omenesti pe care mi le-a daruit viata, cele mai nobile fapte pe care le-am facut, au cazut, de multe ori fara sa bag de seama, in legaturi erotice, stricand, de cele mai multe ori, si prietenia. Nu reuseam sa ma impotrivesc dorintei barbatului: parea atata suferinta acolo! Si mi se parea ca nu am dreptul sa nu o curm odata ce am provocat-o...
Legaturile mele, cele mai multe, au fost nu numai dorite si inchipuite minunate povesti de dragoste, ci si incercari cinstite de comunicare, de ajungere la un "altul". Daca in viata obisnuita oamenii abia se privesc unii pe altii, in perioada premergatoare izbucnirii dorintei, se naste o stare de deschidere, de atentie reciproca si vie... care m-a facut de multe ori sa sper ca este posibila comunicarea.
N-am sa inteleg niciodata ce se intampla pe traseu, cum de se ajunge apoi la starea total opusa a "ochilor inchisi" sau deschisi intr-o orbire inspaimantatoare... Si astfel, intre cele doua suflete care isi zambeau pline de speranta, apareau doua trupuri posedate de o forta straina si ostila care urmarea altceva.
N-am crezut insa ca ar fi gresit. Stiam ca trupul va muri si va duce cu sine in tarana un surogat de traire. Afacerile lui imi tulburau prea putin sufletul. Ma raneau doar atunci si acolo. Abia acum descopar ranile adanci pe care atunci nu le simteam. Acum imi tasnesc in amintire gesturi, pozitii, expresii, cuvinte, atitudini care ma biciuiesc.
Cred ca atunci le alungam din constient ca sa pot continua. Au cazut in ceea ce numesc psihanalistii inconstient si, de acolo, isi arata din cand in cand coltii. Acum, in aceasta privire in care sunt insotita, asistata de o bland Prezenta, le pot privi in fata si pot vorbi despre ele. Nu inceteaza sa ma doara, nu inceteaza sa-mi fie rusine, dar ele nu sunt eu. Ele sunt ale mele si eu ma lepad de ele. Le inteleg locul in viata mea de atunci. Nu mai incap in viata mea de acum, nu pentru ca ar fi abjecte si eu nu as mai fi, ci pentru ca imi sunt straine.
I-am dispretuit pe oameni ca iubesc viata, crezand ca viata inseamna sau mizeria pe care ti-o arat acum, sau durerea pe care ai intalnit-o in fragmentele de jurnal, pe care ti le-am dat... Mai ales durere. Cum poate cineva sa iubeasca asa ceva?... M-am intrebat tot timpul. Si ma intreb si acum."
Gena Geamanu, in cartea "Spovedanie neterminata"
