Ce nu ii spun iubitului: Ca sforaie
Chiar am o problema cu sforaitul iubitului. Lainceputul relatieinu ma deranja. Poate eram foarte indragostita. Noi ne-am inceput relatia in facultate, avem trei ani de-atunci. Dormeam impreuna dinainte sa ne mutam impreuna: mergeam eu la el in Regie, pe urma o perioada a stat el la mine la camin. Eu aveam colege de camera, trei. Si el sforaie binisor, se aude. Are probleme cu sinusurile. Iar cand este obosit sau cand iesim seara la bere, sa vezi peste noapte "concert"...
Atunci a inceput sa ma supere problema asta a lui, cand s-a mutat la mine in camin, pentru ca fetele il tolerau cu greu. Intr-o seara ne-am trezit cu amenintari din partea uneia, ca ne aduce pe cap administrator, sef de camin, pe decan si pe taica-su, din cauza ca ea nu poate sa se odihneasca. De atunci am devenit si eu foarte sensibila la sforaitul lui, in sensul ca ma trezeam imediat cum incepea mai tare, si nici nu puteam adormi de emotie, adica de teama ca o sa le trezeasca pe fete.
 |
Iar acum, desi nu mai este cazul, vad ca am ramas cu o intoleranta. Daca sforaie putin mai tare, imi pun perna peste cap si tot degeaba... Nu pot dormi deloc si nu mai suport. Dimineata sunt obosita ca altceva, stai sa vezi ca acum m-am si angajat. El doarme ca un prunc, nu se trezeste. Chiar daca il intorc pe o parte sau il zgaltai, se opreste 30 de secunde si o ia de la capat. Si nu indraznesc sa ii spun cat de tare ma deranjeaza... Am incercat de cateva ori si se ataca. Se supara, si tot aduce argumente ca inainte nu aveam nicio problema.
Nici sa dorm separat - am incercat si asta, dar se supara rau, nu vorbim o zi intreaga... Ce sa fac?! Sunt tot mai iritata si ma razbun pe el dimineata, ziua, iar el nici nu isi da seama de ce. Cum sa ii spun ca sforaitul lui a devenit o problema de cuplu?! Imi trece prin cap si despartirea... Mi se pare absurd sa fie asta motiv de despartire, dar eu chiar nu mai rezist. (Mirabela, 24 de ani)
Ce nu ii spun: Ca nu vreau sa ma marit cu el
Fetelor, eu n-am niciun gand sama maritanul asta, iar mai departe de un an nu imi fac niciodata planuri. Iar al meu deja arunca sageti, tot mai direct, parca am fi eu barbatul si el femeia. Cu "la casa noastra", cu "la nunta noastra"... Ii raspund si eu, mai in gluma mai in serios, ca nu ma intereseaza oferta lui.
Niste prietene ma certau ca nu ii spun clar, ca sa nu isi faca asteptari. Dar nu indraznesc. Si daca si le face, asta e problema lui. Chiar ma infurie, pai cum sa decida asa ceva fara sa ma intrebe? Eu stiu sigur ca nu vreau sa-mi pun pirostiile prea curand, am alte planuri, avem alte planuri, de fapt. Tot impreuna le avem. De emigrat in Canada, de vacante, de un start-up intre timp, pe care sa il ducem cu noi... Nu stiu, el este cu 8 ani mai mare ca mine, poate simte nevoia sa se stabilizeze. Dar de ce oficial, de ce cu acte?!
Deci, nu indraznesc sa deschid subiectul pe fata, ca mi-e teama ca... Mi-e teama ca escaladeaza si o sa il amenint ca imi fac bagajele, daca pune presiune pe mine cu maritisul! Sper sa inteleaga asa, ca nu e baiat prost. Cred de fapt ca doar se face ca nu intlelege refuzul meu. Si daca nici el nu indrazneste sa puna cartile pe masa, eu de ce sa indraznesc? (Costina, 27 de ani)
Ce nu ii spun: Ca prefer compania prietenelor mele
Draga mea, nu ma intelege gresit, si la fel sper sa le poti transmite si cititoarelor tale. Mircea este un baiat minunat, este o comoara de baiat, si sunt foarte recunoscatoare pentru el. Noi stam impreuna de 3 ani (si suntem impreuna din liceu, asa de bun este) si ma simt tare bine seara cand stiu ca ma asteapta acasa. Dar mi s-a cam luat sa vin si sa stau numai cu el, numai noi doi... Am nevoie si de altceva, de o gura de aer proaspat.
Dar nu ma intelege gresit, nu caut cine stie ce experiente. Sunt asa obosita seara, cand vin de la birou, ca tot ce imi face placere este sa ma vad cu o prietena, sau sa vin sa stau singura, cu picioarele in apa fierbinte, cu un pahar de vin, cu un film usor si sa dorm. Deja pe Mircea il ignor, el se mai supara, sau mai vine sa ma ia in brate, dar eu nu vreau nimic mai mult... Sunt prea obosita, si sincer prefer compania prietenelor mele, care ma binedispun. Mai o barfulita, mai un small-talk, mai radem... ma detensionez.
Si cu el ma detensionez, dar simt ca ma plictisesc, si mai este si asta cu atentia pe care o asteapta de la mine, si eu nu pot. Ca sunt obosita. Si cum sa ii spun asa ceva?! Nu indraznesc. Asa ca... ma bucur de rarele ocazii cand mai ramane si el peste program si pot sa imi petrec seara in reculegere, in compania mea sau a fetelor. (Andreea, 23 de ani)
Ce nu ii spun iubitului: Ca nu mai este masculin
Sunt asa stresata in relatia asta, dar sa nu incepi cu intrebarea aia de bun-simt: De ce nu ii pui capat? Ca nu pot sa ii pun capat inca, nu este asa de usor sa te desparti dupa 5 ani impreuna si rate si prieteni comuni. Scenariul ti-l imaginezi... este cumva clasic: ne-am blazat, suntem atasati unul de altul, dar nu mai avem scanteia. Ar fi caldicel si am putea-o duce mult asa - oricum cred ca o sa o mai ducem o vreme - daca nu m-ar deranja rau, dar rau, ma calca nervi, ca el nu este masculin!
Nu, jur ca la inceput nu vedeam asta! Sau poate era, acum 5 ani! Dar acum sta in pijamale prin casa, iese in trening si in papucii mei de casa pana la paine, isi face ciocolata calda, ii place sa se uite la seriale, o suna pe maica-sa saptamanal, ba se si alinta... Unde este fermitatea?! A imbatranit, se intampla ceva cubarbatii peste 35 de ani? Ma irita cum nici nu pot sa explic. Intelegi ca nu ma mai atrage fizic din cauza asta?
Cum sa ma incite un barbat care isi comanda apa sau ciocolata calda, cand iesim in oras? Eu ma cert cu el, ii arunc vorbe, ii spun ca parca este o muiere! Si el rade, imi spune ca m-am salbaticit eu. Dar uite, n-am indraznit inca sa ii spun verde in fata cat de rau ma enerveaza... De fapt, ma si deprima. Daca nu ma mai atrage fizic, tu intelegi ce dificil imi este? (Miruna, 30 de ani)
Ce nu ii spun iubitului: Ca imbatranesc
Am constatat recent, in ultima luna. Si sunt pe panica, adica m-a pus pe ganduri. Am 25 de ani, inca nu se vede cu ochiul liber. Dar eu vad. De vreo doi ani nu mai dorm suficient si cred ca asta contribuie. Am tenul mai fad, mi s-a schimbat fizionomia fetei, parca mi s-au micsorat ochii, m-am ingrasat, am tot timpul o expresie obosita, ma dau cu fond de ten in fiecare dimineata, slabesc cu greutate, am facut celulita, mi-e lene sa urc scarile la metrou, am mai facut o carie... Si am 25 de ani, frate!
Mie mi se pare ca numai eu imi dau seama de gravitatea situatiei. Si mi-e groaza sa nu isi dea si el seama, ca este cel mai aproape de corpul meu, dupa mine. Si ma uit la el si el n-are nimic, barbatii astia chiar se "trec" mai greu, nu-i asa? Mama, mi se pare ca am intrat pe o panta de imbatranire si ca gata, s-a dus linistea si atractivitatea mea... cred ca ma si deprim, serios vorbesc.
Numai asta imi sta in cap de cand mi-am dat seama, si nu pot sa vorbesc asta cu iubitul. Cum sa ii spun lui?! Si el simte ca ma preocupa ceva, si ma intreaba... Dar cum sa ii spun de descoperirea mea ingrozitoare: ca tanara lui iubita a inceput sa imbatraneasca?! (Irina, 25 de ani)
