Sotul ideal: Sa imi ofere armonie si intelegere
Uite, ce imi place cuplul asta care trece prin fata noastra! Priveste-i! Ei sunt raspunsul la intrebarea ta. Mereu mi-au placut sotii care se inteleg fara multe cuvinte... ca si cand gandesc asemanator. Si care sunt discreti, care vorbesc in soapta. Asa ca ei. Trec pe langa tine si nu ii auzi, le vezi doar buzele ca se misca si privirile linistite. Iti transmit asa o pace... Asa mi-am dorit si eu de la sotul meu, sa-mi ofere aceasta armonie si intelegere.
Anne-Marie are 54 de ani si este divortata. "Nu s-a intamplat. Nu ma mai marit. Dar asta le doresc fetelor mele. Cred ca un sot trebuie sa iti fie mai intai prieten. Si se poate: barbatii mi se par mai loiali decat femeile.
Si mai uita-te la ei, la cuplul asta. Sunt frumosi si inca tineri, nu au mai mult de 36-38 de ani. El are putina burta, dar se tine bine si are prestanta. Asta iti doresti de la un barbat. Sa aiba prestanta, sa arate demn si in pantofi sport si costumatie casual. Iar ea este inaltuta, slabuta, si au copilul langa ei, marisor, sa aiba 8 ani. Vezi? Inca par ca se iubesc." (Anne-Marie, 54 de ani)
Sotul ideal: Am nevoie sa il admir. Altfel, nu pot sa-l iubesc
Cred doar ca imi doresc lucruri de bun-simt, fara de care nici o persoana nu ar trebui sa se 'lege' de o alta.
Personal, am nevoie sa il admir. Evident ca trebuie sa-l si respect, dar eu fara admiratie nu pot sa iubesc. Nu-mi plac barbatii copii, necopti, fata de care simt intotdeauna o responsabilitate. Daca nu sunt stimulata intelectual, daca nu-mi trezeste interesul in acest sens, nu cred ca iubirea este posibila.
Am nevoie sa stiu ca ma iubeste. Pe mine mai mult ca pe orice... Sa stiu ca dincolo de potentialele glume, eu sunt cea care conteaza pentru el. Bineinteles ca acelasi lucru se aplica si pentru mine. Eu am nevoie ca el sa stie ca este lumea mea, nu mi-e frica de asta si nici nu o consider o greseala.
Vreau sa ma pot baza pe sotul meu. Vreau sa stiu ca pot alerga spre el, pentru un sfat, pentru o parere! Si sa avem valori morale similare... Pentru mine, casatoria nu este ceva derizoriu. Nu accept sa ma casatoresc cu cineva pentru ca a venit timpul, pentru ca am varsta necesara sau pentru ca nu s-a ivit ceva mai bun... Vreau sa fiu sigura! Si cred ca este usor sa fi sigur: se simte! Nu cred ca sunt o idealista, nu mai sunt! Dar cred ca toate aceste lucruri sunt necesare la un "sotul ideal". Si fara ele, nu vad sa existe o casnicie durabila. (Mihaela, 27 de ani)
Sotul ideal: Sa aiba potential de tata si sa fie masculin
Cand ma gandesc la un barbat, ma gandesc in primul rand la potentialul lui de a fi tata. Tata a fost modelul meu de barbat. Asa ca vreau ca tatal copiilor mei sa fie un barbat adevarat. Nu doar cu numele. Nu un barbat fals, deghizat in bijuterii pompoase, bluze marimea S, epilat pe picioare si cu fite. Nu spun ca barbatul ar trebui sa fie barbar sau necioplit, dar nici lacuit si lustruit, mai stralucitor ca un bol de cristal. Barbatul trebuie sa aiba abraziunile lui. Sa fie mai degraba aspru decat fin ca matasea. Mai pragmatic decat mai emotional. Mai calculat decat mai haotic. Mai agresiv decat mai tandru.
Pe ascurt, sa isi asume identitatea sexuala, atitudinea si rolul de barbat. Ca eu sa ma bucur de feminitatea mea si sa ofer un model sanatos copiilor mei.
Apoi, tot de la tata, s-a conturat in mintea mea ca barbatul e o fiinta atotstiutoare. Cumva, desi nu il invatase nimeni, tata stia de toate. De la reparat frigidere, masini de spalat, prize, motoare de masini de orice fel, pana la gasirea unor solutii ingenioase pentru orice. Usile care se tranteau de pereti. Mersul cu masina pe doua roti. Sau cum sa fie vesel si amuzant, indiferent de vremea de afara. Barbatul, mai mult decat orice, trebuie sa stie sa se "descurce", in limbaj tipic romanesc. Sa gaseasca solutii, sa rezolve, cu alte cuvinte, sa te poti baza pe el. (Roxana, 23 de ani)
Sotul ideal: Sa nu faca din tantar armasar si sa aiba umor
In primul rand, fizicul nu este asa de important. Important este sa imi placa ceva la el, sa fie prezenta scanteia de atractie. Si obligatoriu este un nivel de educatie/inteligenta asemanator.
Foarte important mi se pare sa aiba simtul umorului. Am invatat ca asa treci cel mai usor peste toate problemele care apar. Imi doresc pe cineva care sa ma iubeasca si sa ma respecte. Un barbat care sa 'vada' tot ce este de vazut in mine, tot ce am de oferit, si sa stie sa aprecieze. Cineva care sa fie atent si la nevoile mele. Viitorul meu sot va fi la fel de insetat de a gusta din tot ce are viata de oferit, ca si mine. Sa ii placa sa calatoreasca, sa mearga, sa vada, sa afle... Un barbat care sa nu faca din tantar armasar, sa nu caute nod in papura si sa stie pe cat posibil care sunt lucrurile cu adevarat importante in viata... (Iustina, 26 de ani)
Sotul ideal: Impatimit de carti, ma iubeste si vrea copii!
Barbatul ideal? Il am langa mine, Slava Domnului, deja de doi ani. Si avem si o fetita minunata impreuna. Sa iti spun ce am cautat la el.
Poate ca suna ciudat, insa niciodata nu m-am ghidat dupa frumusete atunci cand imi cautam jumatatea. Sigur, prezinta un avantaj. Insa a contat mai mult sa gasesc un om cu care sa am ce discuta, un om inteligent. Un barbat care sa ma faca sa zambesc si caruia sa ii placa muzica cel putin la fel de mult ca mie. Impatimit de carti, cu drag de munte si mare. Sa-i placa mancarea gatita de mine si sa o laude. Hehe! Sa fie sincer, in orice situatie. Si, cel mai important, sa ma iubeasca. Ah, si sa vrea copii! Foarte important pentru mine! (Margareta, 32 de ani)
Sotul ideal: Sa ramana cu mine, chiar daca ii spun sa plece
Nici nu mai stiu ce mai vreau de la un barbat, dar as putea sa incerc. Sa nu te sperii de pretentiile mele. Eu zic ca nu sunt deocheate sau ceva. Eu sunt pe plaja din Vama acum, ca sa-ti faci o idee. Te astept si pe tine la o betie in nisip, cand termini articolul. Deci, cam ce as vrea eu de la viitorul meu sot. O lista:
1. Sa castige cel putin cat castig eu (sunt mai materialista).
2. Sa ma protejeze.
3. Sa fie rebel si intotdeauna deschis la nou.
4. Sa fie puternic.
5. Sa ma iubeasca asa cum sunt si indiferent ce fac, fara sa intrebe de ce.
6. Sa fie gelos (dar nu bolnav) si un pic posesiv.
7. Sa stie cand sa ma ignore.
8. Sa ramana cu mine chiar si atunci cand ii spun sa plece.
(Andreea, 25 de ani)