În unele filme și seriale sunt portretizate relații toxice, personaje narcisiste și manipulatoare, care încearcă să dețină controlul asupra partenerului de cuplu, și care, din cauză că sunt idealizate, trec neobservate. Aceste cinci cupluri din filme și seriale cu siguranță ridică mari semne de întrebare în sufletele telespectatorilor.
Atunci când urmărim un film sau un serial care ne place, nu ne gândim prea mult la personaje, la trăsăturile lor de personalitate, la relațiile de cuplu din peliculă, pentru a ne face o adevărată idee asupra a ceea se petrece în scenariul respectiv sau ce ar trebui să înțelegem din ceea ce a vrut scenaristul și regizorul să transmită.
Există, așadar, cupluri toxice, relații nepotrivite prezentate în seriale sau în filme tocmai pentru a trage un semnal de alarmă, ca urmăritorii să conștientizeze că asemenea legături nu sunt o alegere potrivită și nu trebuie să se complacă în situații toxice. Care sunt cele cinci cupluri toxice din seriale și filme caracterizate de manipulare, narcisism, abuz de orice fel?
Don Draper și Betty Draper din filmul Mad Men
Mad Man este un serial care a atras publicul încă de la lansare, pentru că oamenii iubesc nostalgia, estetica și moda anilor 1960, dar în spatele iluziei „vremurilor bune”, al farmecului demult apus, sunt portretizate relații toxice, periculoase. Don Draper este agent de publicitate care are mare succes, este carismatic, dar își înșală frecvent soția, pe Betty și o abuzează emoțional și uneori fizic. Cei doi au împreună trei copii și până la urmă se despart, iar Don ajunge să o înșele și pe următoarea soție, Megan, secretara sa personală.
Așadar, serialul Mad Man întrupează personajul masculin care comite infidelități, care minte, profilul unui mincinos patologic care își amenință partenerul de cuplu, îl abuzează verbal, dar și fizic, având trăsături întunecate de personalitate cum ar fi psihopatia și narcisismul. Din cauza romantizării personajului lui Don Draper, spectatorii rareori văd aceste dedesubturi și îl consideră un personaj simpatic.
Don duce o viață dublă de infidelitate, ținând în secret o soție pe care o supune standardelor duble atunci când află că îl înșală, abuzând-o verbal, în loc să își analizeze propria istorie de infidelitate și violență. Există agresivitate în acest serial, aventuri amoroase, comportament abuziv și expunerea fiicei lor la un mediu ostil, în care tatăl este văzut în intimitate cu alte femei.
Nu în ultimul rând, Don Draper comite fraudă, furt de identitate, promovând statutul victimei transformată în agresor. În serial, personajul este portretizat având o copilărie foarte întunecată, însă acest lucru nu justifică maltratarea și abuzul asupra femeilor cu care este implicat în relații amoroase. Toate aceste abuzuri trebuie să facă spectatorii atenți, pentru că nu trebuie să normalizeze agresivitatea sub nicio formă.
Ezra Fitz și Aria Montgomery din Pretty Little Liars
În acest serial este portretizată una din cele mai incorecte relații elev-profesor între Aria, în vârstă de 16 ani, și profesorul ei de engleză, Ezra, în vârstă de 22 de ani. Pe tot parcursul serialului, Ezra o manipulează pe Aria, iar toate acțiunile îndreptate împotriva ei sunt lipsite de remușcări sau vinovăție. Deși profesorul pare să fie preocupat de bunăstarea ei, renunțând la relație, el continuă să o atragă în brațele sale și nu o lasă să plece.
Spectatorii trebuie să înțeleagă că aceste relații nu sunt deloc normale, ci au loc între un profesor-prădător și un elev minor. În plus, profesorul a avut o aventură romantică și cu o mai tânără prietenă a Ariei, Alison. Acest serial tinde să transforme o relație bolnăvicioasă în una romantică, deoarece prietenii Ariei încurajează această legătură ca fiind o iubire adevărată și predestinată, iar părinții fetei sunt puși într-o lumină negativă pentru că încearcă să îi pună capăt.
În seria de cărți originale pe care se bazează serialul, tendințele narcisiste și manipulatoare ale Ezrei sunt evidențiate ca fiind mult mai problematice și, de fapt, este arestat pentru comportamentul său. În serialul TV, Aria și Ezra se căsătoresc, normalizând o relație extrem de problematică.
Mr Big și Carrie Bradshaw/ Samantha și Richard din Totul despre sex
Foarte multe telespectatoare ale serialului Sex and the city s-au îndrăgostit de idila romantică dintre Mr. Big și Carrie, care se tot întâlnesc și se despart de-a lungul episoadelor. Este imposibil să nu observi trăsături narcisiste atât în personajul Mr. Big, cât și în personajul Carrie, care adesea este o prietenă egocentristă și absorbită de sine, care nu își afumă responsabilitatea pentru acțiunile care îi rănesc pe alții și chiar îl înșală pe logodnicul ei, Aiden, cu Mr. Big în timp ce Mr. Big este căsătorit.
Nevoia compulsivă de a se arunca înapoi în brațele lui Mr. Big chiar și atunci când amândoi se află în relații fericite și de a nu-i păsa de sentimentele logodnicului ei sau ale soției lui este o trăsătură toxică. La rândul său, Mr. Big o manipulează pe Carrie, fiind persoana care are cea mai mare putere asupra ei.
Mr. Big este un narcist indisponibil din punct de vedere emoțional, care se joacă cu emoțiile lui Carrie provocându-i gelozie și oferindu-i false speranțe chiar atunci când se pregătea să intre într-o căsnicie fericită. Inducerea geloziei în inima celelalte persoane este o tactică narcisistă conform cercetărilor, precum și încercarea de a deține puterea și controlul asupra unui partener ori de câte ori te temi că aceasta se vindecă și merge mai departe. Mr. Big îi sabotează relațiile lui Carrie, arătându-se interesat de ea ori de câte ori aceasta este împreună cu un partener la care chiar ține.
În cadrul aceluiași serial, relația dintre Samantha și Richard este similară, dar la un nivel mult mai extrem. Richard promite să își ia un angajament ferm față de Samanta, doar pentru a se dovedi un bărbat care continuă să o înșele cu alte femei, să-i frângă inima și să o atragă înapoi într-o relație toxică ori de câte ori încearcă să se vindece.
Cuplul este format din doi oameni care fug de responsabilități, devenind, în cele din urmă, devotați unul altuia doar în promisiuni, pentru că Smantha este singura care îi rămâne fideală lui Richard, dovedindu-se un partener narcisist și lacom care face promisiuni false, pe care nu le poate respecta.
Karen Miller și Kit Parker din Tell Me Your Secrets
Lily Rabe și Hamish Linklater sunt actorii care joacă cele două personaje în cadrul unui serial plin de suspans în care trei personaje sunt conectate între ele cu un psihopat și criminal în serie, în rolul lui Kit Parker care obișnuiește să seducă femeile pentru a deveni complicele lui și să le ucidă în cele mai brutale moduri posibile.
Karen Miller este personajul feminin principal, fosta parteneră a criminalului în serie și potențială complice la crime. Din păcate, din cauza traumelor prin care a trecut, are mari lacune de memorie, astfel încât nu poate să înțeleagă cât este de implicată în uciderea altor femei, deși primește flashback-uri din noaptea crimelor. Spectatorii pot urmări începuturile romantice și euforice ale poveștii lor de dragoste prin aceste fleshback-uri, dar, din păcate, Karen pare a fi singura pe care Kit a iubit-o cu adevărat.
Devine destul de clar faptul că narcisistul Kit a manipulat-o, pentru că, în realitate, o persoană psihopată nu este capabilă de dragoste, de empatie sau remușcări. Povestea de dragoste dintre Kit și Karen rezonează, în general, cu persoanele narcisiste și psihopate, pentru că ilustrează lupta dintre demascarea falsității unui psihopat și îmbinarea romantismului cu realitatea nemiloasă a adevăratei sale naturi.
Perry și Celeste din Big Little Lies
Serialul Big Little Lies surprinde secretul unei relații abuzive, precum și metodele de adaptare subconștiente în care victima se angajează pentru a supraviețui în relații toxice. Perry și Celeste sunt portretizați ca fiind cuplul ideal în societate, dar în intimitate Celeste se confruntă cu abuzuri emoționale, fizice și sexuale, care au loc în spatele ușilor închise. Femeia îi povestește terapeutului ei de cuplu că este îndrăgostită de Perry care o tratează ca pe o zeiță.
Totuși, acesta observă adesea vânătăile pe care partenerul ei le lasă pe corp. Această juxtapunere prezintă raționalizarea și romantizarea unei relații periculoase, care nu este altceva decât un simplu experiment sexual. Perry este fermecător, narcisist prin excelență, care în ochii lumii pare a fi un tată și un soț iubitor, dar își exploatează soția și o supune violenței sexuale și fizice deranjante. Astfel, Celeste trebuie să mențină o relație de fațadă, împăcându-se treptat cu faptul că se află într-o relație cu un narcisist care deține controlul și puterea asupra ei și din care nu poate scăpa.
Cu siguranță aceste cinci filme și seriale te vor ajuta să reflectezi mai mult asupra normalității în relații, la viața ta, la relația ta și la toxicitatea unor situații ascunse sub o mască romantică.