Home Mireasa Frumusete Trucuri de ingrijire a pielii in sezonul rece

Trucuri de ingrijire a pielii in sezonul rece

Trucuri de ingrijire a pielii in sezonul rece
Andreea Catrina
Joi, 30.12.2010

Cand temperaturile de afara sunt negative, este timpul sa acorzi o atentie si mai mare pielii tale. Frigul este o cauza majora a degradarii pielii, putand duce pana la rani deschise, pe langa iritatiile si afectiunile obisnuite. Astazi vom vorbi despre ingrijirea pielii in sezonul rece si despre ce poti face pentru a evita neplacerile cauzate de temperaturile scazute, vant sau precipitatii.

Atentie la consumul de lichide!

Prima conditie pentru o piele frumoasa si sanatoasa iarna este hidratarea. Vorbim aici despre hidratarea organismului si abia apoi a pielii. Iarna este momentul sa consumi cat mai multe ceaiuri pentru ca ele au efecte benefice asupra sanatatii si aspectului tau, te feresc de raceli si te si incalzesc. In afara ceaiurilor, nu uita ca trebuie sa consumi in continuare multa apa, chiar daca acum nu mai simti foarte mult ca iti este sete. Fereste-te cat poti de mult de bauturile dulci si evita alcoolul.

poza ceai 

Hidratarea devine obligatorie 

Indiferent de produsele pe care le alegi - fie ele creme, lotiuni, uleiuri, etc. - hidratarea devine obligatorie in sezonul rece, pentru a repara in profunzime pielea, pentru a o proteja si a-i mentine elasticitatea. Iarna, niciun dus nu se termina fara aplicarea produsului hidratant. Dar ai grija sa nu folosesti creme cu un continut mare de apa, cel putin in cazul produselor pentru ten. Apa, in contact cu temperaturile scazute, ingheata, iar tenul tau poate avea de suferit. Opteaza pentru produsele cat mai naturale, pe baza de uleiuri esentiale sau proteine din lapte, miere, etc.

Cremele cu protectie solara, de nelipsit din trusa de vacanta

Mai ales daca mergi la ski, dar chiar si la o plimbare mai lunga prin oras, este bine sa folosesti o crema cu protectie solara si asta deoarece razele ultravioletele nu tin cont de anotimp atunci cand ajung sa interactioneze cu pielea ta. Nu uita niciodata ca este mai bine sa previi pielea imbatranita, deoarece un tratament eficient nu exista ... poza crema


Ingrijirea corporala are noi reguli in sezonul rece

Iarna visam la bai lungi, fierbinti, pline de spuma ... dar adevarul este ca acest tip de baie nu este deloc indicat in sezonul rece. In primul rand ca apa nu trebuie sa fie fierbinte, deoarece ne poate usca si agresa si mai mult pielea. Apoi, nici baile prea lungi nu sunt indicate deoarece ne pot afecta stratul protector al pielii - pielea noastra are la suprafata un strat de protectie, un fel de bariera impotriva factorilor externi denumita stratum corneum. In cazul bailor prea lungi, aceasta bariera poate fi si ea afectata, pielea devenind astfel mai sensibila in fata factorilor externi.

Produsele cosmetice obisnuite ne pot face rau iarna

Sa spunem ca in mod normal esti adepta lotiunilor tonice petru fata, pe baza de alcool, iar acestea functioneaza foarte bine pe tipul tau de ten. Problema care apare aici este aceea ca iarna, un produs cosmetic obisnuit se poate transforma intr-un inamic al pielii frumoase, asa cum este cazul lotiunilor tonice cu alcool. Evita-le in aceasta perioada, deoarece usuca foarte intens pielea si alege produsele naturale, pe baza de plante sau extracte de fructe, fara alcool.

poza ten


Nu uita de zonele sensibile ale corpului

Chiar daca folosim zilnic o crema hidratanta pentru corp, exista cateva zone care necesita atentie speciala - vorbim aici despre calcaie si talpi, despre coate, despre maini si unghii si chiar buze. Toate aceste zone sensibile pot suferi foarte rau de pe urma temperaturilor, astfel incat este recomandat sa folosim produse speciale, care ne vor ajuta sa ne mentinem sanatoase si frumoase chiar si atunci cand afara mercurul din termometre va arata valori negative!

Newsletter