Home Mireasa Rochii Mireasa 9 tipuri de decolteuri pentru toate siluetele!

9 tipuri de decolteuri pentru toate siluetele!

9 tipuri de decolteuri pentru toate siluetele!
Madalina Nazalu
Marţi, 30.06.2009

Te-ai gandit vreodata la decolteul rochiei de mireasa dincolo de multitudinea de linii pe care designerii le pot imprumuta acestuia? De fapt, decolteul da tonul rochiei de mireasa si este gandit in asa fel incat sa puna in valoare atuurile fizice si sa ascunda defectele, ca orice articol sau accesoriu vestimentar in parte. Noi iti prezentam principalele tipuri de decolteu ale unei rochii de mireasa, clasate in functie de siluetele pe care le avantajeaza.

 

   1. Decolteu in forma de U

    Look-ul balerina. Forma de U poate fi mai mult sau mai putin pronuntata. Este singura croiala potrivita pentru orice tip de silueta.


 



   2. Decolteu in forma de inima

    Croiala este adanca, forma este aceea de inimioara, cel putin in partea superioara.

    Poarta-l daca: accentueaza decolteul, prin urmare este recomandat unui bust generos si bine conturat.
    Evita-l daca: Nu opta pentru o astfel de taietura daca ai pieptul mic.


 



   3. Decolteu cu bretele

    Bretelele foarte fine confera un aer tineresc si proaspat, iar delicatetea este echivalenta cu sofisticarea.

    Poarta-l daca: ai bratele tonifiate si subtiri si gatul lung fara proeminenta osoasa.
    Evita-l daca: ai bustul mare; se poate crea un raport nefericit intre subtirimea bretelelor si volumul bustului, iar sustinerea nu este optima.


 



   4. Decolteul patrat

    Taietura din zona decolteului este dreapta, iar bretelele formeaza unghiuri de 90 de grade cu linia decolteului. Este un decolteu foarte geometric.

    Poarta-l daca: ai decolteu generos (este destul de decupat, dar nu arata prea mult, combinatia optima pentru dimensiunile mai mari).
    Evita-l daca: nu cunoaste multe restrictii, insa este in general de evitat daca ai umerii lati datorita formei patratoase.


 



   5. Decolteu fara bretele

    Decolteul fara bretele este extrem de popular in randul rochiilor de mireasa, are o taietura dreapta, in general subliniata de diverse artificii accesorizante.

    Poarta-l daca: ai umeri lati, bine definiti si o linie armonioasa a gatului.
    Evita-l daca: ai pieptul mic (poti rezolva problema totusi cu un sutien push-up, obligatoriu fara bretele).


 



   6. Decolteul barcuta

    Fiind lejer si cu o deschizatura ampla in zona gatului, pune accent pe clavicula si confera un plus de volum bustului.

    Poarta-l daca: ai un bust mai putin generos, umeri bine definiti si clavicula nu prea osoasa.
    Evita-l daca: ai bustul generos, va avea prea mult volum.


 



   7. Decolteul cu umerii lasati

    Spre deosebire de tipul de decolteu mai sus mentionat, acesta accentueaza si zona umerilor, nu numai cea a claviculei.

    Poarta-l daca: ai bust generos (este acel tip de croiala care dezvaluie si sustine in acelasi timp).
    Evita-l daca: ai umeri lati.


 



   8. Decolteu in forma de V

    Bretelele se leaga dupa gat, iar de multe ori spatele este gol.

    Poarta-l daca: ai umeri frumosi.
    Evita-l daca: ai umeri lati sau ososi sau ai nevoie de sustinere in zona bustului.


 



   9. Decolteul inalt

    Intre linia decolteului si gat se aplica o bucata de material pretios, fin, transparent, precum dantela sau chiffon. Are un aspect mai formal si mai serios, insa este in acelasi timp feminin si sexy.

    Poarta-l daca: nu ai umeri bine definiti sau sunt lati.
    Evita-l daca: ai bust generos (aceasta linie continua si faptul ca imbraca practic gatul va atrage atentia asupra acestei zone).


 



Trebuie sa tii cont si de celelalte criterii de croiala in alegerea rochiei de mireasa, dar nu uita ca linia decolteului da startul in accentuarea siluetei.
Newsletter