Home Mireasa Rochii Mireasa Alege rochia de mireasa in functie de silueta

Alege rochia de mireasa in functie de silueta

Alege rochia de mireasa in functie de silueta
Iuliana Moraru
Duminică, 10.04.2011

Este clar, rochia de mireasa trebuie sa te faca sa radiezi, sa iti evidentieze cele mai frumoase parti ale corpului si sa ascunda cu maiestrie zonele de care nu esti foarte mandra. Daca ai o silueta de model, atunci alegerea rochiei de mireasa va fi o adevarata placere.

Insa, daca ai o silueta in forma de para sau clepsidra, daca ai umerii ingusti sau soldurile late, goana dupa rochita poate deveni o aventura. Foarte important este sa nu te descurajezi pentru ca exista modele care avantajeaza si reliefeaza atuurile oricarui tip de silueta. Nu uita niciodata ca esti frumoasa si ca rochia reprezinta doar un element pentru a evidentia acest lucru!


Echipa Karena iti este alaturi si in luarea acestei decizii si vine cu o serie de sfaturi si idei astfel incat sa iei cea mai inteleapta decizie in ceea ce priveste alegerea rochiei de mireasa in functie de silueta.

Rochia de mireasa pentru silueta in forma de para

Solduri late si posterior generos, talie subtire si sani mici... daca te regasesti in descriere, inseamna ca ai o silueta para. In acest caz trebuie sa pornesti de la ideea unui echilibru vizual intre trunchi si partea de jos a trupului.

Rochia de mireasa care te avantajeaza si care atenueaza cu gratie forma corpului tau este rochia de mireasa in forma de A, cu o fusta dreapta, drapata pe diagonal, care te va ajuta sa ascunzi soldurile prea late.

Indicat este ca partea superioara a corpului sa atraga atentia intr-un mod estetic placut. In consecinta, mizeaza pe corsete cu cristale, margelute sau paiete, ornamente si aplicatii cusute manual, ce vor creea iluzia optica a unui bust mai proeminent. Daca nu te incanta ideea de corset, poti opta si pentru un model de rochie cu un decolteu amplu, in V, din materiale vaporoase, aerate, suprapuse in mai multe straturi.

Si rochia de mireasa de tip empire poate masca micile imperfectiuni ale trupului tau, insa doar daca materialul folosit este mai dur, precum tafta sau matase duchesse, care sa nu ia forma corpului tau.

 rochie de mireasa pentru o femeie cu silueta para

Rosa Clara

 rochie de mireasa pentru femeia para

Rosa Clara


Rochia de mireasa pentru o silueta in forma de clepsidra

Silueta clepsidra este adorata de toti barbatii deoarece se caracterizeaza prin solduri si bust proportionate si o talie bine definita. Daca si silueta ta detine astfel de caracteristici, te poti considera norocoasa pentru ca poti opta aproape pentru orice model de rochie de mireasa.

Cea mai buna alegere ar putea fi o tinuta liniara, dintr-o singura piesa, cu partea de jos in forma de A.

Pentru a-ti evidentia bustul, opteaza pentru un decolteu in forma de V sau de inima, ideala fiind o taietura subtila deoarece cu cat este mai amplu, cu atat si sanii tai vor parea mai mari. Poti alege intre variante multiple, cum ar fi corsetul, insa cel intarit pentru a-ti sustine sanii, sau pentru modelele pe un umar ce alungesc optic trunchiul, marcheaza umerii si confera finete si eleganta intregii tinute.

Iti recomandam sa eviti rochiile de bal sau cele empire deoarece te vor face sa pari mai plinuta, cat si fustele plisate, volanele pe solduri sau diverse aplicatii in zona bustului.

rochie de mireasa pentru o silueta clepsidra

Rosa Clara

 rochie de mireasa pentru o silueta clepsidra

Aire Barcelona

Rochia de mireasa pentru silueta cu bust proeminent

Daca intotdeauna ai fost complexata din cauza bustului destul de proeminent, in ziua nuntii aceasta "problema" trebuie data uitarii. De fapt, nici nu te vei mai gandi la acest aspect pentru ca rochia de mireasa pe care ti-o vei alege va masca si va echilibra perfect partea superioara.

Opteaza, deci, pentru o rochie cu un decolteu in forma de inima sau cu manecute scurte, intr-o nuanta de alb-gri, prafuit sau alb-auriu.

Nu alege modele foarte complexe, cu aplicatii diverse pentru ca nu vei face altceva decat sa atragi atentia asupra partii superioare a trunchiului.

De asemenea, si materialul rochiei ar putea reprezenta un atu in mascarea bustului proeminent. Ideale sunt materialele care stralucesc, precum organza, satinul sau matasea, deoarece acestea vor atrage atentia invitatilor.

rochie de mireasa pentru femeile cu bust proeminent

Aire Barcelona

rochie de mireasa pentru o femeie cu bust proeminent

Decosta

Rochia de mireasa pentru silueta cu bust mic

Cheia sta in a alege o rochie de mireasa cu aplicatii diverse, precum cristale, margelute, dantela, pe partea superioara a rochiei, mai exact pe corset. Daca ideea unei rochii incarcate nu te incanta, poti opta pentru un accesoriu pe care sa il porti pe umar si care va atrage atentia.

In ceea ce priveste modelul rochiei, poti alege intre o rochie de bal daca esti inalta sau una in forma de A daca esti micuta de statura.

rochie de mireasa pentru o femeie cu bust mic

Aire Barcelona

 rochie de mireasa pentru o femeie cu bust mic

Isa' Dorable

Rochia de mireasa pentru silueta cu umeri proeminenti

In cazul in care consideri ca umerii tai sunt mai lati decat idealul tau, alege o rochie de mireasa cu linia umerilor tip "barcuta". Asta este tot... si micul tau complex nu isi va mai avea rostul. In ceea ce priveste partea de jos a rochiei, opteaza linistita pentru orice model de fusta, in functie de silueta ta:

- Rochie mulata, tip sirena sau dreapta in cazul in care soldurile au cam acelasi diametru cu umerii.
- Rochie de tip "printesa" sau in forma de A daca soldurile sunt mai mici sau mai mari decat umerii.

rochie de mireasa pentru femeile cu umeri proeminenti

Aire Barcelona

 rochie de mireasa pentru o femeie cu umeri proeminenti

Extravaganta Atelier

Rochia de mireasa pentru silueta cu umeri ingusti

Te-ai gandit, poate, ca un corset te-ar putea avantaja... fals... Bretelele incrucisate sau rochitele cu maneci scurte, chiar si putin bufante, pot masca eficient acest aspect. De asemenea, o rochie pe gat ar putea fi modelul perfect, partea de jos fiind diferita in functie de celelalte caracteristici ale trupului tau.

rochie de mireasa pentru femeile cu umeri ingusti

Aire Barcelona

 rochie de mireasa pentru femeile cu umeri ingusti

Aire Barcelona

Rochia de mireasa pentru silueta cu solduri proeminente

Cel mai eficient truc pentru a masca soldurile proeminente este sa alegi o rochie cu o talie usor coborata, cu aproximativ doi-trei centimetri mai jos decat linia normala a taliei, apoi sa porneasca o fusta tip "printesa". In cazul in care esti mica de inaltime, coborarea artificiala a taliei nu este exact ceea ce iti doresti; poti evita acest lucru daca apelezi la o pereche de pantofi cu toc inalt.

 rochie de mireasa pentru femeile cu solduri proeminente

Rosa Clara

rochie de mireasa pentru o femeie cu solduri proeminente

Rosa Clara

Rochia de mireasa pentru femeile mai plinute

Simplitatea si eleganta trebuie sa fie principalele criterii dupa care trebuie sa te ghidezi in alegerea rochiei. Modelul ideal ar putea fi acela cu corset simplu si o fusta usor evazata, exclus fusta de tip "printesa". Pentru a alungi optic silueta, creeaza impresia de talie in V, daca vrei sa iti scoti in evidenta umerii, alege un model cu bretele simple, iar daca vrei sa ascunzi putin talia, un model cu talie inalta, imediat sub sani, pare a fi optiunea ideala.

rochie de mireasa pentru femeile plinute

Rosa Clara

rochie de mireasa pentru femeile plinute

Isa' Dorable

Rochia de mireasa pentru femeile slabute

Ideala pentru tine este rochia de tip empire sau rochia de inspiratie greceasca, care vor ascunde in faldurile lor silueta slaba. Daca ai sani frumosi si de dimensiuni considerabile, poti opta si pentru un corset intarit, iar in partea de jos o fusta tip "printesa" sau foarte evazata.

rochie de mireasa pentru o femeie slabuta

Rosa Clara

rochie de mireasa pentru femeile slabute

Isa'Dorable



Tu ce tip de silueta ai si spre ce model de rochie de mireasa inclini?


Newsletter