TIPURI DE ROCHII
Rochie in forma de A (printesa)
Rochiile modelate sub forma acestei linii sunt cele mai versatile, se infasoara in jurul taliei si se revarsa in forma de A in timp ce se indreapta spre pamant. Acest stil complimenteaza orice tip de silueta, pentru ca evidentieaza formele corpului tau, accentuand partea de sus si camufland partea de jos.
Fustele pot fi in linii A mai late sau mai subtiri, si sunt potrivite mireselor mai plinute (materialele mai grele sunt recomandate in acest caz pentru ca nu se lipesc de piele). Acest model poate oferi iluzia de inaltime, alungind trunchiul, datorita lipsei liniei de pe solduri si se potriveste oricarei locatii (materialul ales fiind cel care face diferenta).
In imagine rochie Decosta, model 2018
Rochie de bal
Iata ca vine Cenusareasa! Acest model este cel mai dramatic si mai formal dintre toate modelele de rochie de mireasa.Este un look clasic si elegant, format dintr-unn corset ce imbratiseaza perfect silueta si se continua cu o fust plina, cu un diametru urias. Complimenteaza orice tip de silueta: daca ai sanii mari se creeaza o proportionalitate cu partea masiva de jos, daca ai soldurile prea late sunt ascunse de rochie, daca le ai prea inguste sunt evidentiate de rochie, modeland o silueta de clepsidra.
In imagine rochie Rosa Clara, model River, colectia Rosa Clara 2010
Rochie model basc
Iata un model excelent pentru miresele care doresc sa-si ascunda burtica. Acest model este descris de corsetul care depaseste putin talia, coborand in V spre modelul fustei, alungind astfel trunchiul si oferind impresia de suplete. Ca si rochia de bal, modelul basc imbratiseaza soldurile si atrage atentia asupra fustei ample.
In imagine rochie Bien Savvy, model Isadora, colectia 2010
Rochie model empire
Cu linia taliei foarte inalta, ce incepe exact sub bust, acest model are doua variante: materialul care cade mai departe de corp in valuri sau un material care se lipeste de corp, in functie de propria ta silueta.
Este un model ce complimenteaza fetele cu talie mai groasa, deoarece trece usor peste curbele corpului ta dar si pe cele cu un bust mai mic. Vei putea observa aceste modele asortate la decolteuri patrate si maneci sau bretele late.
Rochie model sirena
Un singur cuvant: sexy. Senzuala si voluptoasa, aceasta rochie scoate in evidenta fiecare curba feminina a corpului si este tipica pentru miresele foarte sigure pe ele. Modelul imbratiseaza corpul pana la nivelul genunchilor, din acel punct explodand in valuri de material. Este un model ce striga refinament si eleganta, care poate fi ales atat pentru o nunta pe plaja cat si pentru un salon de gala.
In imagine rocchie Pronovias de la Novias, model Galante, colectia 2010
Rochie model columna
Simpla, neteda si eleganta, aceasta rochie prezinta un model in linie aproape dreapta, de unde si numele de columna. In functie de propria ta silueta, linia dreapta a rochiei poate sa cada drept de la bust pana jos, sau poate sa iti imbratiseze silueta si sa-ti evidentieze rotunjimile. Totusi, acest model nu lasa prea mult spatiu pentru a ascunde formele prea masive, precum soldurile prea late. Este modelul cel mai popular pentru nuntile mai putin formale, in aer liber.
In imagine rochie Manuel Mota de la Novias, model Triunfo, colectia 2010.
TIPURI DE SILUETE
1. Daca ai soldurile late iti va sta bine in modele de rochie in forma de A sau de bal. Evita modelul columna sau sirena.
2. Daca ai talie groasa iti va sta bine in modele empire. Evita modele de bal.
3. Daca esti foarte slaba iti va sta bine in rochii model de bal si decolteuri incrucisate pe gat. Evita bretelele foarte subtiri si decolteurile adanci.
4. Daca esti plinuta iti va sta bine in rochii in forma de A sau empire cu decolteuri in forma de V sau patrate, fuste pline si maneci lungi. Evita bretelele prea subtiri, manecile bufante, materialele care se lipesc de corp, fundele si volanele, fustele cu multe straturi de tul.
5. Daca ai silueta in forma de para iti va sta bine in rochii de bal, maneci ce cad pe umeri, corsete ornamentate si fuste simple. Evita fundele masive in spatele rochiei.
6. Daca ai silueta de clepsidra iti va sta bine in rochii model columna sau sirena cu decolteu empire cu maneci pe umeri sau decolteu in V, sau in rochii fara bretele. Evita rochile prea incarcate, fundele si volanele, decolteurile inalte si manecile bufante.
7. Daca ai silueta mignona iti va sta bine in rochii model A, columna sau empire, decolteuri inalte, cu maneci scurte sau deloc. Evita detaliile excesive pe tivul rochiei, centurile late si fustele prea ample.
8. Daca ai un bust mic iti va sta bine in rochii cu decolteu in forma de V (pentru cupe B sau C), decolteuri in linie dreapta de la un umar la celalalt, in rochii fara bretele sau fara maneci. Evita decolteul in forma de V pentru cupa A, si fustele ample.
9. Daca ai un bust mare iti va sta bine in rochii cu model in forma de A, decolteuri in V, rochii fara bretele, rochie model basc. Evita decolteuri prea incarcate, pe gat, in forma de V daca ai cupa mai mare de C, bretelele subtiri, modelele de rochie empire.
10. Daca ai umerii lati iti va sta bine in rochii fara bretele sau maneci. Evita rochiile cu maneci pe rotula umerilor, decolteurile patrate si manecile bufante.