Home Mireasa Rochii Mireasa Inspira-te: 5 idei de rochii de mireasa moderne

Inspira-te: 5 idei de rochii de mireasa moderne

Inspira-te: 5 idei de rochii de mireasa moderne
Madalina Nazalu
Joi, 27.10.2011

Modernitatea croiului si reinventarea tiparelor traditionale sunt directii in design care se reflecta si in sectorul rochiilor de mireasa. Vorbim despre rochii de mireasa autentic moderne, rochiile care indraznesc sa comunice o stare dincolo de conventie, rochiile care caracterizeaza pe deplin o mireasa moderna.

Catawalk-ul 2012 le ofera mireselor o gama de tendinte care tind sa sfideze conservatorismul caracteristic nuntilor. Fie ca vorbim despre artificii de croi, detalii arhitecturale, reinterpretari de lungime sau proiectia materialului pentru o tenta couture, rochiile de mireasa sunt o panza de creatie.

Arhitectural, o directie couture

Arhitectura stabileste cea mai importanta orientare in procesul de creatie: croiul. Amploarea proportiei din partea inferioara a rochiei este echilibrata de un decolteu drept, fara bretele. Insertiile de dantela echilibreaza, in egala masura, simetria dintre valurile de material care confera volum de la linia tivului pana in zona coapselor.

Stil modern promovat de : Aire Barcelona, Lazaro, Vera Wang, Monique Lhuillier.

Aire Barcelona

Lazaro

Vera Wang

Monique Lhuillier

Rochiile cu crapatura, dincolo de conventie

Rochiile de mireasa se bucura in continuare de o alura princiara, insa lungimea traditionala este supusa provocarii asimetriei. Crapatura pe picior este o influenta couture din zona rochiilor de seara, red carpet, care se resimte din ce in ce mai mult in sectorul bridal. Dantela si satinul sunt materiale ofertante cand vine vorba de astfel de taieturi, dar si suprapunerile de voal pot avea un impact deosebit asupra unui croi scindat de crapatura pe picior.

Stil modern promovat de: Elie Saab, Justin Alexander, Claire Pettibone, Melissa Sweet.  

Justin Alexander

Elie Saab

Claire Pettibone

Melissa Sweet

Proportii in asimetrie: noile rochii cu trena

Deja celebrele rochii cu trena cunosc, in egala masura, un proces de reinventare. Intregul sector al rochiilor de mireasa se muta, sub aspectul modernitatii, inspre latura feminitatii provocatore, inspre o mireasa mai putin virginala si mai mult seducatoare. Varianta mini a rochiilor cu trena isi deriva statutul inca din anii '80, ani de revolta in moda, strabatuti de un feminism aparte. Pentru 2012, designerii se joaca din nou cu proportia, iar rochia mini cu trena devine un must.

Stil modern promovat de: Anne Bowen, Tara Keely, Carol Hannah, Ines di Santo.

Anne Bowen

Carol Hannah

Ines din Santo

Tara Keely

Detaliul supradimensionat

Detaliile in croi au un statut statement, iar exagerarea acestora sustine valul de modernitate care promite sa schimbe traditiile nuptiale. Adresandu-se personalitatilor excentrice, pentru care cultul Lady Gaga sau opulenta arhitecturala nu reprezinta subiecte tabu, detaiile aplicate in zona umerilor,  a taliei sau chiar a trenei par a fi noile accesorii declarative ale unei rochii moderne.

Stil promovat de: Ines di Santo, Badgley Mischka, Danbury.

Ines di Santo

Danbury

Ines di Santo

Badgley Miscka

Catwalk 2012 si suprematia culorii

Daca stilul pret-a-porter a facut din cromatica extravaganta un cult, catwalk-ul pentru prezentarile rochiilor de mireasa a abordat intreaga gama a pastelurilor: mov, roz, bleu ciel sau azuriu, un verde menta strabatut de irizatii turcoaz. Unul dintre cele mai contraversate trenduri ale anului 2012, rochiile de mireasa in astfel de nuante relativ excentrice pentru un show bridal fac deja senzatie in randul celebritatilor (de exemplu, rochia purtata de Reese Witherspoone in acest an).

Stil promovat de: Enzoani Collection, Romona Keveza, Vera Wang, Wtoo.

Enzoani Collection

Romona Keveza

Vera Wang

Wtoo

Tu ai aborda o tendinta moderna pentru rochia de mireasa?

Newsletter