Alegerea rochiei de mireasa, impreuna cu logodnicul! (Mirela, mireasa in 2011)
Eu sunt destul de spontana si ma hotarasc foarte repede cand trebuie sa imi iau ceva. Iar cu rochia de mireasa, nu am cautat-o eu. M-a gasit ea pe mine. N-as fi gasit pe masura mea, oricum. Intamplarea a facut ca Dragos, logodnicul meu, avea un coleg al carui fiu este fotograf de evenimente. Cu el am stat de vorba, am povestit si ne-a intrebat daca am ales deja rochia. Se pare ca si prietena lui lucra in domeniu. Si ce lucra? Nici mai mult, nici mai putin, decat rochii de mireasa!
Ne-am dus sa o cunoastem. Insa fara asteptari mari, cel putin din partea mea. Insa mi-a dat cele mai bune sfaturi si o recomand tuturor viitoarelor mirese, de atunci. Am fost la doua probe si la a treia am cumparat-o.
Cu cine ai mers la probe? La una din ele, cu nasa. La celelalte, cu logodnicul meu.
Cum ti-ai ales oamenii cu care sa mergi la probe? Adica de ce cu nasa, si mai ales, de ce cu logodnicul?
Pai cum de ce cu logodnicul? Nu el ma lua de nevasta? Nu ca as cere parerea in general, dar atunci, in acele momente, aveam nevoie de confirmarea lui. Nu am temeri legate de superstitii si, in plus, ma simt foarte in largul meu cu el.
Nasa a fost un substitut de mama. Nu ca varsta, ci ca simbol; mama fiind un pic cam departe (in provincie) si neputand sa ajunga asa des. Dar a vazut si mama rochia! Am tinut in mod deosebit sa o vada, si ea la fel. Asa ca a vazut-o, la vremea cand arata ca un cearsaf. Ha, ce amintiri am de atunci! Purtam sutien negru la proba rochiei de mireasa. Iti vine sa razi? Si pe mine m-a bufnit rasul si am rugat-o pe nasa sa-mi faca poza la "cearsaf". Apoi i-am trimis-o mamei.
Rochia am tinut-o, nu am facut sesiune de "Trash the dress", ci doar o sedinta foto la Mogosoaia.
Intr-un cuvant, rochia mea a fost o poezie. Si am purtat-o in ziua cea mai frumoasa a vietii de familie. In cea mai ploioasa, cea mai norocoasa, traita cu sufletul sus si cu cele mai mari emotii din lume. Dar atat de fericita!... Cred ca daca as depune un minim efort, as putea s-o reconstitui secunda cu secunda.
Alegerea rochiei de mireasa, alaturi de sot si mama (Lucia, mireasa in 2010)
Experienta mea in gasirea rochiei de mireasa? Nu cred ca o pot numi "experienta", deoarece am gasit-o din prima.
La scurt timp dupa hotararea datei si a locatiei pentru nunta, am aflat ca are loc un targ de nunti. Asa ca am urcat in masina, catre capitala. Primul lucru de pe lista era, desigur, rochia de mireasa - pentru ca ea necesita cel mai mult timp.
Am plecat la drum insotita de viitorul sot si de mama. Nu am avut cum sa il las acasa pe logodnicul meu, noi nefiind din Bucuresti. Trebuia amandoi sa ne luam de aici verighetele si orice altceva mai gaseam, din cele necesare pentru nunta. La targ ni s-au alaturat si niste verisoare, dornice sa dea un sfat si sa vada la randul lor ce se mai expune.
Prin urmare, am pornit in alegerea rochiei de mireasa, insotita de familie. Nu prea aveam alternative, dar nici nu m-a deranjat. M-am simtit chiar sustinuta. Am norocul ca ma inteleg bine cu familia mea, iar cu sotul meu, nu mai spun. Nu incearca nimeni sa ma descurajeze sau sa ma influenteze sa aleg alta vestimentatie decat ce imi place.
De cum am intrat, in primul stand am si zarit o rochie de mireasa asa cum imi imaginam eu modelul, insa fara sa cred ca ma avantajeaza. Dar ce ma costa sa o probez? Si asa am avut o surpriza... Ma avantaja mult acel model. Rochia, materialul, croiala, tooootul era perfect! Insa nu am vrut sa ma entuziasmez foarte tare. Mi-am zis: "Normal sa cred asta, ca doar este prima rochie pe care o probez".
Asa ca am pornit sa probez si alte modele care imi plac. Insa nimic nu ma incanta mai tare. Dimpotriva, ma faceau sa o vad pe cea dintai si mai frumoasa. Cum sunt o fire foarte nehotarata, am apelat si la sugestiile insotitorilor mei. Toti au fost de aceeasi parere: prima rochie probata, trebuie si cumparata.
Si asa au luat sfarsit cautarile rochiei de mireasa. Cred ca doua ore e mult, pentru timpul scurs pana am gasit-o. Pot sa spun si acum, la 2 ani si jumatate de la nunta, ca a fost cea mai buna alegere. Si acum, tot pe ea as alege-o.
Dupa nunta, am mai imbracat rochia o data pentru o sedinta foto "Trash the dress", si apoi am pus-o bine in sifonier si o pastrez. Iar din cand in cand, o mai admir.
Alegerea rochiei de mireasa necesita inca o femeie (Silvia, mireasa in 2011)
Am fost la un targ de nunti in februarie. (Nunta am avut-o in vara.) Am probat acolo cateva rochii care nu m-au convins, dar am gasit la un stand o brosura, in care am vazut rochia ce urma sa fie a mea. Am facut o programare la showroom, unde am gasit-o. Acolo am probat-o si am incercat si altele, dar m-am intors tot la ea si mi-am dat seama ca aceea este rochia pe care vreau sa o port in ziua nuntii, rochia mea de mireasa. Am asteptat cuminte doua luni pana cand au adus numarul meu din Italia, de la firma colaboratoare. Atunci cand m-au chemat la proba, mi-a placut iar si am realizat ca am facut alegerea buna.
 |
Cam asta este povestea rochiei, pe scurt. Cu cine m-am dus la targ? Cu Robert, desigur, cu logodnicul meu. Ma intreb daca exista femeie care sa nu mearga la un targ de nunti - cel putin la primul - insotita de viitorul ei sot. Ma intereseaza foarte mult parerea lui. Nu este normal sa ii placa si lui ce voi purta cand ma ia de nevasta? Oricum, nu are fixuri si este tolerant. Uite, spre exemplu, la pantofi, i s-au parut ca sunt prea pretentiosi pentru cat de mult ma voi misca. Aveam si tocuri aproape cui. Erau pantofii de vis, eram o printesa. N-a insistat cand m-a vazut asa de dornica. Pana la urma nu i-am luat, ca imi dau si eu seama ce imi prinde bine si ce nu. Dar el nu m-a presat. In schimb, ii citesc in ochi multumirea, si de rochie a fost cu siguranta multumit.
La probe am fost tot cu el si cu verisoara mea, care mi-a fost si domnisoara de onoare. Sincer, vroiam si parerea unei alte femei. Parca este altfel cand ai o femeie langa tine, oricat de multa incredere ai in sotiorul tau. Iti mai spune daca te strange, daca ti se vad pliurile deasupra corsetului aiurea, daca pica suficient de bine pe talie...
Alegerea rochiei de mireasa, doar cu mama (Maria, mireasa in 2012)
Pentru ca am avut un an foarte plin la serviciu, imagineaza-ti ca nu am avut timp sa caut rochia de mireasa, cel putin nu asa cum am vrut. Sunt foarte pretentioasa la vestimentatie si mai ales pentru o astfel de zi! Am fost nevoita sa caut rochii de mireasa pe internet, cand prindeam timp, cate 20 de minute zilnic. O singura data am reusit sa ajung la un targ de nunta, intr-un an intreg. Am stat jumtate de zi, dar nu m-am decis asupra unei rochii.
Ti-am spus, ma decid greu, sunt atenta la fiecare detaliu. Am luat-o atunci cu mine pe mama, pentru ca am incredere ca imi poarta noroc, sa zic asa, cu iubirea ei de mama. Si pentru ca am vrut sa ne bucuram impreuna ca fiica ei se pregateste sa se marite. La cat de putin timp am avut anul trecut, am devenit mai atenta si mai zgacita cu el. L-am distribuit in primul rand familiei, sotului meu - pe atunci logodnic - si somnului!
 |
Mihai (sotiorul meu) nu m-a putut insoti atunci, pentru ca a trebuit sa lipseasca din oras in acel week-end. Deci numai cu mama am fost. Dar pana la urma tot pe internet am gasit cateva modele care mi s-au parut deosebite, am sunat si am reusit (cu chiu cu vai) sa ajung la proba. Iar acolo am mers insotita de Mihai si de doua prietene. Am probat doua modele si m-am hotarat pentru unul din ele, care m-a cucerit. M-a ajutat ca am fost cu oameni, caci le-am vazut reactia spontan, expresia fetei lor. Si mie mi-a placut teribil cum imi statea; dar cand am vazut pe fata lor incantarea, a fost mai ceva ca intr-o oglinda!
Alegerea rochiei de mireasa, cu cea mai buna prietena (Gabriela, mireasa in 2009)
Ca orice copila, de mica am visat la o nunta ca in povesti, de mica am rasfoit revistele mamei in cautarea unei rochii de mireasa ideale. Cand mi-am gasit alesul, cand mi-a asezat pe deget inelul de logodna pe care il doream, cu o perluta delicata, cand am spus da - din acel moment a inceput calatoria catre nunta perfecta.
Pusesem ochii pe rochie de cateva luni, o admirasem, oftasem si plansesem pe langa ea, prin reviste si pe internet insa stiam ca este mai scumpa si nu am indraznit sa calc in magazin. Si cum cea mai buna prietena a mea se casatorea la o saptamana dupa mine, m-a convins sa mergem impreuna sa probam rochiile, mai ales ca si ea era indragostita de o rochie tot de la Rosa Clara. Asa ca ne-am facut curaj, am probat, si acele rochii au ramas pentru amandoua. Nu m-am uitata deloc la bani, nu contau, era rochia perfecta. A fost foarte frumos momentul, cand am iesit amandoua din cabina de proba, si ne priveam uimite. Am inceput sa radem si sa ne complimentam. Decizia era deja luata!
Voi, dragi foste si viitoare mirese? Cu cine credeti ca este util sa mergeti in cautarea rochiei de mireasa si de ce?
