Home Moda Rochii de seara Rochia empire - alegerea ta pentru toate ocaziile

Rochia empire - alegerea ta pentru toate ocaziile

Rochia empire - alegerea ta pentru toate ocaziile
Madalina Nazalu
Duminică, 09.08.2009


    Spre deosebire de rochiile conice, drepte sau petrecute, care se incadreaza cu usurinta in garderoba ta pentru zi sau chiar office, rochia empire face parte din sectorul destinat vestimentatiei de ocazie, fiind prea extravaganta pentru un outfit de zi. Iata un motiv pentru care ai dreptul sa abuzezi de croiala empire, extra evazata, care ascunde niste solduri prea late sau niste coapse imperfecte. Iti propunem in continuare cateva modele de tinute pentru diverse ocazii in care poti face din rochia empire vedeta garderobei tale.


   Daca e BAL, bal sa fie…

    Iti amintesti vremurile in care participarea la balul anual al facultatii sau al Fulgului de Nea sau al Martisorului sau de absolvire sau de multe alte pretexte pentru fete de a pregati o adevarata parada a modei constituia o sursa epuizanta de probleme si nelinisti? In sfarsit, s-au dus si vremurile acelea… Ce zici de o rochie empire colorata, care te defineste drept o persoana sofisticata si optimista? Adauga in ecuatie niste platforme, un plic statement cu aplicatii pretioase si niste manusi din satin pana la cot sau, mai non conformist, unele din piele scurte si obtinem tinuta mult visata pentru o noapte in care, sa recunoastem, nu vrei decat sa iti eclipsezi colegele.

   Bat clopote de nunta…

    … si tu esti domnisoara de onoare. Daca nu ti se impune o tinuta de catre prietena ta, acum mireasa, pe care nu iti permiti sa o refuzi, ia in considerare varianta unei rochii empire cu o croiala care imita crinolina de secol XVIII, foarte extravaganta, intr-o culoare electrizanta, precum portocaliul pierica, sau roz fondant, sau un pastel precum turcoazul. Alege accesorii in ton, pastel, nu foarte opulente, tinand cont de volumul XXL al rochiei si eventual un clutch cu lant pentru a te putea folosi de incheietura mainii, mai ales cand mireasa arunca buchetul.

   Cocktail cu accente exotice

    Pentru un cocktail, alege o rochie aurie pentru mai multa stralucire si accesorizeaz-o corespunzator: plic auriu (niciodata argintiu) si pantofi in gama cromatica complementara sau pantofi aurii si plic neutru. Nu te imbraca in auriu din cap pana in picioare, nu trebuie sa fii un glob disco ca sa fii remarcata. Poarta multe bratari, de diferite marimi, insa nu argintii, si ai obtinut o tinuta de cocktail de invidiat.

   Petrecem pana in zori…

    Secretul pentru a straluci la o petrecere extravaganta consta, de cele mai multe ori, in atitudine, nimic de obiectat. Cu toate acestea, o vestimentatie care te propulseaza cu usurinta in randul fashion victimelor de top nu poate decat sa contribuie pozitiv la buna ta dispozitie si la consolidarea increderii in tine. Am ales o rochie pretioasa (nu te feri de materiale precum satin sau tafta, daca sunt drapate bine sunt foarte stylish, iar satinul, cunoscut ca un material care scoate in evidenta defectele, nu are acelasi efect si in compozitia empire), sandale ghetute si combinatia cromatica a sezonului, gri cu galben. Combinatia in sine, prezenta pe podium in majoritatea colectiilor, este non conformista prin faptul ca griul este in general asociat cu argintiul, iar galbenul cu auriul, insa estetic, nu da gres.

   Si alte ocazii…

    De Revelion, pentru o seara speciala la restaurant, la opera sau la un eveniment monden, iti propunem o rochie rosie (rosul comprima aproape toate atributele feminitatii, incluzand pasiunea si vulcanismul), dar intr-o croiala semi dreapta, la granita intre empire si conic. Accesorizeaza cu peep-toes in ton, un clutch argintiu sau negru dupa preferinte si o jacheta (bolero, tuxedo sau cardigan) pentru un look elegant si peren.
    Versatilitatea rochiei empire este ideala pentru exercitiul imaginatiei tale. Pastreaza insa o nota de eleganta si atitudine atunci cand compui tinutele, deoarece un design sofisticat si un material pretios sunt echivalente in matematica modei cu respectul pentru creatie.
Newsletter