Home Moda Tendintele Modei Geanta, un moft costisitor ...dar necesar!

Geanta, un moft costisitor ...dar necesar!

Geanta, un moft costisitor ...dar necesar!
Madalina Nazalu
Marţi, 28.04.2009



    Element definitoriu al garderobei feminine, geanta ramane un accesoriu de referinta pe podium, remarcandu-se ca un ansamblu de viziuni si sugestii care converg firesc, an de an, in colectiile marilor designeri. Tendintele in materie de genti pentru sezonul de primavara-vara 2009 pastreaza, in mare, liniile trasate in sezoanele anterioare. Gentile casual XXL, plicul supradimensionat si clutch-ul (extravagantul plic de seara) raman puncte de referinta in alegerile caselor de moda.

 

   Geanta XXL

    Gentile casual nu cunosc restrictii in materie de design, culoare si forma. Fie ca optezi pentru non-culori sau tonuri neutre, fie ca atentia ta se indreapta catre culori electrizante, sezonul estival se dovedeste ingaduitor cu toate gusturile. Forma extravaganta a gentii de zi (foto 1) imprumuta idei din domeniul artei abstracte, iar pretiozitatea anumitor materiale (foto 2) transforma geanta in accesoriu high-class. Singurul coordonat in legatura cu geanta casual: dimensiunea. Geanta XXL este un must al oricarei tinute business - casual chic.


foto 1
 

foto 2


    Plicul supradimensionat

    Plicul supradimensionat este cel mai versatil element din familia gentilor. Adaptabilitatea sa este o calitate ce il propulseaza in topurile preferintelor designerilor precum Louis Vuitton, Prada sau Phillip Lim. Plicul XXL este, intr-adevar, potrivit atat unei tinute elegante de zi, cat si unui look sofisticat de seara, cu doar cateva amendamente: in general, este de preferat ca un plic de piele (foto 3) sa fie favorizat in cadrul unei tinute smart business, in timp ce pielea intoarsa sau combinatiile piele-piele intoarsa (foto 4) se potrivesc ambelor momente ale zilei.


foto 3
 

foto 4


   Plicul de seara

    … sau clutch-ul, este un element destinat ocaziilor speciale. Ca in fiecare an, plicul de seara a cunoscut cele mai diverse culori si forme, dar extravaganta detaliilor este cea care concentreaza eleganta si rafinamentul din definitia sa. Pucci (foto 5) mizeaza pe imprimeu, Marc Jacobs pe aplicatii, Oscar de la Renta (foto 6) pe geometrie si simetrie. De asemenea, clutch-ul se situeaza la polul opus pe scara dimensionala in raport cu geanta XXL: prin delicatetea sa, rolul sau decorativ primeaza asupra utilitatii sale.


foto 5
 

foto 6


   Imprimeul… tendinta 2009

    Imprimeul se regaseste in aproape toate colectiile designerilor din primavara aceasta. Burberry propune stilul ecosez (casa se caracterizeaza de altfel prin imprimeurile sale British like), Pucci reinventeaza geometria, Carlos Falchi opteaza pentru floral, iar Bottega Venetta se joaca cu tonurile cromatice. Imprimeurile sunt atributul esential al inovatiei 2009 in materie de genti si un simbol al indraznelii.

    Ne dorim o geanta noua la fel de des cum visam la o pereche noua de pantofi. Poate este vorba despre autosugestie (nevoia de a-ti afirma si reafirma feminitatea), poate este o necesitate, un fel de cofidence-booster, cum ar zice englezii, sau doar un moft, o excentricitate. Dar, cum scopul scuza mijloacele, cui ii pasa cu adevarat de ce anume genereaza dorinta de shopping cand rezultatul este o geanta in plus pentru arsenalul tau ?
Newsletter