Unul dintre cele mai importante aspecte ale unei nunți, o decizie majoră și o alegere grea pe care trebuie să facă mirii este legată de tortul de nuntă. După preparate delicioase, distracție, voie bună și dans, invitații trebuie să se și îndulcească. Tortul de nuntă este un aspect asupra căruia trebuie să te informezi, pentru a lua cele mai bune decizii și pentru a-ți surprinde nuntașii cu un dulce delicios.
Nu mai privi tortul de nuntă ca pe o simplă bucată de aluat și cremă pusă în farfuria invitaților, ci ca pe o adevărată operă de artă, un deliciu pentru papilele gustative ale invitaților, un răsfăț culinar care îți va desăvârși petrecerea de nuntă. Iată ce sfaturi au specialiștii pentru mirii care trebuie să aleagă tortul de nuntă.
1. Nu încerca să împaci gusturile tuturor invitaților
Unii oameni preferă ciocolata, alții vanilia, unii adoră tortul Red Velvet, alții mai degrabă preferă tortul Krantz cu multă nucă, așa că nu ai cum să satisfaci cerințele tuturor invitaților și preferințele culinare ale acestora. Atunci când alegi tortul de nuntă, trebuie să satisfaci gusturile a două personaje importante și principale ale petrecerii de nuntă și anume tu și soțul tău. Mergeți împreună la degustare, alegeți din varietatea de modele, de culori, de umpluturi și încercați să cădeți de comun acord asupra unei bucăți de tort care are cel mai bun gust și un aspect care considerați că v-ar reprezenta relația.
2. Fiți deschiși în ceea ce privește selecția de torturi disponibile
Torturile pentru nuntă sunt acum disponibile într-o mare varietate de modele, design, culori, aranjamente. Puteți opta chiar pentru un tort făcut din prăjiturele pentru fiecare invitat în parte, torturi de nuntă moderne cu flori uscate presărate deasupra glazurei. Puteți alege torturi de nuntă care să vină în completarea decorului, torturi concepute în stilul unei rochii de mireasă, torturi cu efect de spirală, cu aranjamente florale complicate din zahăr și fondant sau chiar modele cu efecte texturate, toate în tendințe în anul 2024.
3. Nu uita să servești toți invitații cu o felie de tort
Înainte de a alege tortul potrivit pentru nunta ta trebuie să ai un număr estimativ al persoanelor care vor participa. Astfel, maestrul cofetar își va da seama ce cantitate de tort ar fi necesară pentru a servi toți invitații și chiar și cu o felie în plus acolo unde există cerințe sau unde copiii mai cer o porție. Optați pentru un tort mare dacă aveți mulți invitați și pentru un tort discret, mai mic, în cazul în care este o vorba de o nuntă restrânsă, dar asigurați-vă că nu există invitați care vor pleca fără a gusta din deliciosul tort.
4. Mergeți împreună la degustări de tort
Planificarea unei ceremonii de nuntă înseamnă să mergi împreună cu viitorul tău soț la degustări, atât degustarea tortului, cât și degustarea preparatelor ce vor fi servite invitaților. Alegeți împreună felia care este pe placul amândurora, tipul de cremă, de glazură, ganache, savori combinate, menite să răsfețe papilele gustative ale celor care degustă preparatul.
5. Alege tortul de nuntă în funcție de vremea de afară și de anotimp
Tortul de nuntă trebuie ales inclusiv în funcție de anotimpul în care va avea loc ceremonia. Vara, torturile de nuntă ar trebui să aibă un gust răcoritor, posibil cu fructe exotice, pentru a nu-ți încărca invitații, în timp ce iarna poți opta pentru un tort din ciocolată cu o cremă texturată, consistentă. Atunci când alegi un tort glazurat sau cu fondant trebuie să ții cont și de temperatura din sala în care va avea loc petrecerea sau de temperatura de afară.
6. Nu săriți peste tradiția de a tăia împreună prima felie de tort
Există o tradiție prin care se presupune că mirii alături de nași taie împreună prima felie de tort. Aceasta este o modalitate plăcută de a celebra statutul de tineri căsătoriți care au alături părinții spirituali. Ulterior, vor fi tăiate felii egale care vor fi servite fiecărui invitat în parte.
Dacă vei ține cont de toate aceste sfaturi ale specialiștilor legate de alegerea tortului de nuntă, cu siguranță nu vei da greș și îți vei surprinde invitații cu un dulce deosebit cu un gust memorabil.
Surse foto: pexels.com, pixabay.com
Surse articol: weddingwire.ca