Pentru miresele cu parul scurt si breton, care isi doresc o coafura moderna, recomandam bobul, una dintre cele mai sexy tunsori pentru parul scurt. Fie ca alegi sa ii dai volum si sa-ti aranjezi bretonul intr-o parte sau sa ii aplici un simplu accesoriu, efectul va fi acelasi: un look fresh si modern, perfect pentru o mireasa careia nu ii este teama sa iasa in evidenta.
Simplitatea acestui gen de coafura iti va scoate in evidenta trasaturile fine ale fetei, mai ales daca stii sa aplici si machiajul corect. Ideal ar fi ca la bobul cu volum sa optezi pentru unul mai accentuat si la cel fara volum sa aplici un machiaj discret si natural, iar succesul unui look impecabil va fi garantat!
|
|
Daca esti o mireasa mai nonconformista si vrei sa adopti un look cat mai sofisticat in ziua cea mare, opteaza pentru bucle largi, aduse pana in fata si completeaza coafura printr-un accesoriu in forma de funda, alba sau orice alta culoare iti doresti.
De asemenea, un machiaj care sa iti scoata in evidenta ochii va fi cel mai potrivit pentru o astfel de coafura, iar nimic nu iti va intregi lookul mai bine decat o rochie de mireasa scurta, de tip baby-doll. Iar daca firea ta este mai romantica si preferi alegerile clasice, fa-ti un breton intr-o parte, lasa-ti parul liber si accesorizeaza-ti coafura cu o bentita simpla si subtire, cu detalii stralucitoare. Opteaza si pentru un machiaj cat mai natural si un ruj rosu, care sa-ti scoata in evidenta senzualitatea buzelor.
|
|
Daca iti doresti eleganta si romantism, atunci buclele vor fi cea mai buna optiune pentru tine. Poti alege bucle mai mici si sa iti lasi parul liber, pentru un efect de naturalete, sau poti opta pentru bucle mai lejere, pe care sa le prinzi cu unul sau mai multe accesorii feminine si interesante: fie cateva clame, fie o floare intr-o culoare calda.
Buclele se potrivesc cel mai bine rochiilor clasice de mireasa, dar si celor moderne, astfel ca vei avea o paleta larga de optiuni din care sa alegi. Nu uita sa potrivesti si machiajul unei astfel de coafuri, cele mai bune optiuni fiind culorile discrete pentru fardul de la ochi sau machiajele naturale .
|
Daca ai o personalitate puternica, te caracterizeaza nonconformismul si vrei sa adopti un look cat mai inedit in ziua nuntii tale, o coafura in scari iti va indeplini cel mai bine cerintele. Uita de tot ce inseamna clasic in materie de coafuri si straluceste la nunta ta prin aceste tipuri de coafuri indraznete.
Pune-ti in evidenta ochii printr-un machiaj accentuat si puternic , iar pentru buze alege un ruj rosu intens, mai ales daca esti bruneta. La o astfel de coafura, cel mai bine se potrivesc accesoriile statement si rochiile de mireasa indraznete, de lungime medie sau scurte.
|
Daca esti o fire visatoare si romantica, fascinata de stilul anilor '50, atunci alege si o coafura inspirata din acea perioada si simte-te cu adevarat speciala in cea mai frumoasa zi din viata ta. Poti opta pentru onduleuri mari, retro, fara niciun fel de accesoriu sau pentru bucle lejere, parul dat intr-o parte si accesorizat cu agrafe de coc si una sau doua flori mari, de culori diferite, care sa-ti ofere un aer boem, demn de vedetele de la Hollywood din anii '50.
Iti vor completa lookul bijuteriile vintage si rochiile de mireasa retro, din dantela, matase sau brodate manual. Machiajul poate fi unul natural sau unul care sa-ti scoata ochii in evidenta printr-o linie simpla trasata cu tus negru sau cu creionul si un ruj rosu.
|
Tie care tip de coafura de mireasa cu par scurt ti-a placut cel mai mult?