Rochia este acel element special al garderobei femeilor din toate timpurile. Acesta este si unul dintre motivele pentru care istoria acestui obiect vestimentar este atat de complexa. Daca haina nu-l face pe om, ea cu siguranta ni-l descrie in termeni simbolici, atat pe el cat si istoria sa. Evolutia rochiei, focalizata pe diverse perioade si civilizatii ofera detalii pretioase privind ierarhizarea in societate, conceptiile si mentalitatile vremii.
Rochia Egiptului antic a evoluat promovand dezgolirea trupului. Prima rochie atingea nivelul gleznelor in lungime, era confectionata din in, materialul era innodat sub sani pentru sustinere iar manecile ajungeau la incheietura mainii. Modelul care a urmat era prins de umeri si se asemana cu furoul de azi. Goliciunea corpului in aceasta perioada avea cu totul alte conotatii, nefiind considerata o indecenta, marturie sta si tinuta slujnicelor care era compusa numai din fusta, bustul nefiind acoperit. Daca sari-ul indiencelor oferea varietate prin intermediul procedeelor de infasurare a panzei in jurul corpului, in China, rochiile nu trebuiau sa incurajeze imaginatia. Femeile de la tara, de altfel, purtau pantaloni. In Japonia, tarancile munceau pamantul la bustul gol, insa vestimentatia femeilor din inalta societate a fost marcata de celebrul kimono din matase. Un semn de eleganta era purtarea unui numar cat mai mare de kimono-uri suprapuse, putandu-se ajunge pana la 20 de astfel de costume.
Rochia anticilor greci era tunica, vesmant simplu in ansamblul sau, desi putea varia in functie de activitatea sociala intreprinsa, asa cum se intampla in cazul cretanelor. Vestimentatia doamnelor din inalta societate, preotese, printese, frapa insa prin podoabe,complexitate si lux. Perioada Evului Mediu, a cavalerilor si a printeselor va marca in vestimentatia femeilor un proces de emancipare intelectuala si laicizare. Desi dotata cu trena, rochia permite intrezarirea gambei. Bustul este pus in valoare de decolteul in V, materialul fiind apoi prins imediat sub sani. Ca si restul artelor, moda va fi revolutionata in timpul Renasterii. Raspunzatoare de urmatoarele schimbari care se vor impune in designul vestimentar sunt doua accesorii clasice: crinolina si corsajul.
Moda crinolinei va fi introdusa de o infanta a regelui Spaniei, ca modalitate de a-si masca soldurile proeminente. Paradoxal, diametrul rochiei in aceasta zona va creste semnificativ, prin intermediul unei carcase de metal in forma de clopot care infoia fusta. Vestimentatia despre care vorbim va pune insa numeroase dificultati de miscare, circumferinta la poalele rochiei ajungand la un record de 8m. Alte elemente esentiale in tinuta femeilor voi fi mantiile, accesorizate si ornamentate in functie de zona geografica si de statutul social al posesoarelor si manecile detasabile, bufante, impodobite cu pietre pretioase, perle, etc.
Urmatoarea inventie care va impune schimbari importante in moda va fi corsetul. Acesta din urma apare in Italia secolului al XVI-lea, este confectionat din benzi de metal fixate cu balamale, avand menirea de a da bustului forma ideala. Corsetul va supravietui urmatoarelor schimbari, va impune moda taliei de viespe, urmand sa fie inlocuit abia in anul 1914 de sutienul inventat de Mary Phelps Jacob. Trena deja mentionata in Evul Mediu va fi relansata de fiicele regelui Ludovic in secolul al XV-lea, cu acelasi rol intial ca si al crinolinei - de a masca defectele de tinuta, respectiv picioarele groase ale printeselor. In timp, lungimea trenei va marca statutul social detinut de o femeie. Recordul este detinut de regina Ecaterina a II-a, sotia lui Petru I care, cu ocazia propriei incoronari, in 1729, va etala o trena de 70 m. Pentru sustinerea acesteia a fost nevoie de serviciul a numai putini de 50 de paji.
Secolul al XVI-lea va reduce fastul tinutelor, crinolina va fi mai scurta, in detrimentul aspectului atragator al siluetei feminine, iar secolul al XVII-lea va prelua aerul modest impus de doamna de Maintenon, sotia secreta a lui Ludovic al XIV-lea.
Revolutia industriala care va marca secolul al XIX-lea va impune o "cultura a confectiilor", incurajand comertul vestimentar de masa.
