Home Nunta Decoratiuni Nunta Deliciul suprem: 7 torturi de nunta pe care sa le incerci in 2018

Deliciul suprem: 7 torturi de nunta pe care sa le incerci in 2018

Deliciul suprem: 7 torturi de nunta pe care sa le incerci in 2018
Sorina Corneanu
Joi, 15.02.2018
Culorile calde, motivele florale si elementele artistice, cum ar fi picturile in miniatura si alte aplicatii abstracte realizate din glazura, toate lucrate manual, reprezint o tendinta importanta in materie de torturi de nunta in 2018. Se revine la simplitate, delicatete si distinctie. Tortul de nunta nu mai este un ansamblu de motive, culori si gusturi, ci o adevarata opera de arta, bazata pe rafinament.

Iata cateva torturi de nunta din care poti alege in 2018!
Tort cu aplicatii florale

Daca esti o viitoare mireasa boema, care isi iubeste feminitatea si opteaza pentru o rochie diafana, eventual accesorizata manual cu flori naturale, atunci tortul cu motive florale este deliciul suprem al petrecerii. Alegerea unui tort alb, simplu, iti permite sa aplici flori cat mai colorate, de diferite marimi, care sa se potriveasca perfect personalitatii tale. Bineinteles, poti inlocui florile cu fructele proaspete: afinele, zmeura, coacazele si semintele de rodie.

tort cu flori
Sursa foto: Pinterest

Tort cu aplicatii de dantela

Alege-ti rochia de mireasa, iar apoi foloseste-ti imaginatia si creativitatea! Partile cele mai spectaculoase ale rochiei tale, cele care te-au determinat sa o alegi, acele elemente care o fac sa fie rochia perfecta...pot deveni accesoriile care sa iti transforme tortul de nunta dintr-un desert cliseistic...intr-o adevarata opera de arta culinara!

Tort cu aplicatii de dantela
Sursa foto: Pinterest

Tortul printesei
Fiecare mireasa isi doreste ca la nunta ei sa fie o printesa. Dar nu numai rochia, coafura si machiajul te ajuta sa transformi nunta intr-una memorabila, ci si tortul! Daca visezi la o nunta ca-n povesti, atunci transforma momentul aducerii tortului intr-un adevarat spectacol. Opteaza pentru un tort care sa ia forma castelului din basmul tau preferat, apeleaza la indemanarea unui artist cofetar si surprinde-ti invitatii cu un desert unic.

tort printe
Sursa foto: Pinterest

Tortul celest

De la rochii de mireasa nonconformiste, in culori dintre cele mai neasteptate si indraznete, pana la decoruri spectaculoase, spatiul cosmic a fost o sursa majora de inspiraie pentru tendintele in materie de nunti din acest an. In 2018, rochiile de mireasa abordeaza diferite nuante de albastru, iar torturile de nunta sunt accesorizate cu motive celeste - asta pentru ca tu chiar sa te simti in al noualea cer!

tort cer
Sursa foto: Pinterest

Tort cu accesorii din aur

Nu exista nimic mai opulent decat sa iti imbraci tortul de nunta in aur. Bineinteles ca trebuie sa faci totul cu stil, altfel risti sa cazi in extrema lipsei de gust, insa o mana de artist cofetar te poate ajuta sa obtii efectul dorit si sa transformi taierea tortului intr-un moment memorabil. Frunzele fine realizate din aur, de exemplu, pot fi aplicatii perfecte pentru un tort al miresei deosebit. Ai grija doar sa nu exagerezi cu aplicatiile, ideal este sa se pastreze un echilibru vizual - astfel incat luxul sa nu devina kitsch!

tort cu accesorii din aur
Sursa foto: Pinterest

Tort cu forme geometrice

Detaliile geometrice ocupa un loc fruntas in randul elementelor decorative pentru tortul miresei. In 2018, cand stilul minimalist este o tendinta extrem de puternica, motivele geometrice pot oferi tortului stil, personalitate si culoare...fara a-l incarca!

tort geometric
Sursa foto: Pinterest

Tortul capodopera

Poate ti se va parea putin atipic, dar tortul de nunta poate deveni o capodopera imediat ce iti folosesti imaginatia, creativitatea si apelezi la cofetarul potrivit! Imagineaza-ti ce spectaculos ar arata Sarutul lui Klimt luand forma tortului tau de nunta! Gust, culoare, textura cremoasa si arta... intr-un singur desert!

tort capodopera
Sursa foto: Pinterest

Acum, ca te-ai convins cate posibilitati ai, e momentul sa renunti la torturile clasice de nunta si sa incerci ceva iesit din comun, spectaculos, care sa iti surprinda invitatii prin gust si imagine, dar care sa se potriveasca si personalitatii tale. Tortul de nunta nu mai este un simplu desert, ci unul dintre cele mai importante accesorii ale miresei si un moment memorabil al petrecerii!

 

Newsletter