Pentru ca iarna se apropie din ce in ce mai tare, m-am gandit saptamana aceasta sa va propun o altfel de destinatie pentru luna de miere – una mai friguroasa decat de obicei, dar la fel de frumoasa, mai ales daca tu si iubitul tau sunteti amatori de ski sau orice alt sport de iarna. V-ati mai gandit pana acum sa petreceti luna de miere undeva la munte? Daca raspunsul este da, ce ati spune de statiunea Zell am See din Austria?
Zell am See este una dintre cele mai cunoscute statiuni montane alpine din Europa, cu o traditie veche de cateva secole. Este renumita atat pentru faptul ca aici se pot practica aproape toate sporturile de iarna, dar si datorita unui ghetar situat in apropiere, in zona Kaprun. In plus, ceea ce ii mai atrage pe turisti este si lacul Zell, un lac imens situat chiar in mijlocul statiunii, pe marginea caruia sunt construite tot felul de cafenele, baruri si restaurante.
Faptul ca este la o distanta destul de mica de tara noastra (pana in 1500km), face din Zell am See o destinatie pentru luna de miere destul de accesibila, mai ales daca alegeti ca varianta de transport masina proprie. In felul acesta, puteti vizita rapid si alte orase precum Budapesta, Viena sau Praga.
In ceea ce priveste cazarea, conteaza foarte mult sa va rezervati din timp o camera. Indiferent daca alegeti sa stati la vila, la hotel ori la pensiune, in general statiunea este destul de aglomerata, asa ca ar fi mai bine sa nu riscati, mai ales cand vine vorba de luna de miere. Preturile la cazare se situeaza undeva intre 30-50 de euro pe noapte, de persoana, in camera dubla, in cazul unei pensiuni sau unui hotel de trei stele. Daca alegeti sa mergeti imediat dupa sarbatorile de iarna, preturile s-ar putea sa mai scada putin chiar.