Home Cuplu Psihologia cuplului 15 semne ca iubitul tau este egoist

15 semne ca iubitul tau este egoist

15 semne ca iubitul tau este egoist
Mariana Voinea
De Mariana Voinea
Joi, 11.01.2024

Relația nu te mai împlinește și ți se pare că ești singura care luptă pentru binele vostru? Probabil ai dreptate și eșecul căsniciei tale s-ar putea datora egoismului partenerului tău!

Oamenii egoiști nu sunt neapărat răi, dar nici cei mai buni parteneri de cuplu posibil. A avea un iubit egoist înseamnă o viață de cuplu dificilă, o capacitate foarte mare de a ierta și de a trece peste anumite lucruri din partea ta, dar și o singurătate în doi. Dacă te măriți cu un bărbat egoist, atunci cu siguranță relația nu va fi cea pe care ți-o imaginezi și vei fi singura care va încerca să facă lucrurile să meargă, îți vei dărui tot timpul, toată atenția și, de ce nu, toate finanțele pentru a menține căsnicia.

Nu te aștepta niciodată de la un bărbat egoist să îți valideze sentimentele, să te facă să te simți iubită, să te răsfețe, iar dacă este stresat la locul de muncă sau dacă apare un copil în familie, atunci lucrurile cu siguranță se vor înrăutăți. La un moment dat, vei simți nevoia să pui punct acestui comportament, să ai o discuție cât se poate de serioasă și să-ți dai seama că nicio femeie, cu atât mai puțin tu, NU merită să se simtă vinovată tot timpul sau să satisfacă toate mofturile unui bărbat egoist și să îi suporte nemulțumirile.

Cum știu că soțul meu este egoist?

Nu trebuie să fii un expert, un psiholog sau un specialist să îți dai seama că ai lângă tine o persoană egoistă. Un bărbat egoist își pune nevoile personale mai presus de ale partenerei sale și, de cele mai multe ori, are schimbări de comportament și de personalitate. Vrea ca soția sau iubita lui să fie de acord cu el în toate privințele, să îi dea dreptate și așteaptă laude, deși el nu face eforturi în relație.

1. Vrea să fie partenerul dominant

barbat agresiv

Soțul egoist este cel care vrea să aibă ultimul cuvânt de spus, are un caracter dominant, pasiv-agresiv și care de cele mai multe ori te tratează cu mult sarcasm sau ignoranță. Un bărbat egoist nu face compromisuri și elimină tot ceea ce îl încurcă din calea sa, astfel încât să fie masculul alfa.

2. Își pune nevoile și dorințele sale mai presus decât orice

Dacă trăiești alături de un bărbat egoist, știi că indiferent de scenariu, își prioritizează dorințele, lăsând la urmă nevoile tale. De vreme ce el face toate alegerile și ia toate deciziile, totul este așa cum își dorește soțul tău și nu face absolut nimic ca tu să fii fericită sau să te simți iubită, relația este mai mult un compromis din partea ta.

3. Nu este alături de tine atunci când ai nevoie de el

În viața fiecărei femei există momente în care are nevoie de sprijin din partea persoanei iubite. Din păcate, dacă ai un bărbat egoist, acesta nu îți va fi alături nici la bine, nici la greu și nici nu va încerca măcar să te consoleze sau să îți aducă un strop de fericire, atunci când va observa că lucrurile nu merg așa cum trebuie în viața ta.

4. Nu te respectă!

cuplu se cearta

Respectul este extraordinar de important într-o relație, însă un bărbat egoist nu va ști să îl ofere niciodată. Poate că îți sună cunoscut scenariul în care te oprește în mijlocul unei conversațiiî pentru a vorbi peste tine sau nu îți validează sentimentele și chiar îți judecă alegerile. Acțiunile și limbajul abuziv sunt doar o parte a trăsăturilor sale narcisiste, toxice, pe lângă egoism.

5. Nu manifestă interes față de interesele tale

Dacă tu ai învățat să ții undița în mână doar pentru a-i fi alături la partidele de pescuit sau nu îl obligi să schimbe, canalul atunci când este un meci la televizor, nu aceleași lucruri le poți spune despre bărbatul tău. El nu se arată interesat de hobby-urile și pasiunile tale, nu îți face pe plac, nu te întreabă ce îți place și ce nu îți face plăcere și nu încearcă să ți creeze o surpriză plăcută.

6. Nu îi pasă de sentimentele tale

barbat si femeie discuta

Chiar dacă plângi minute în șir în fața soțului tău, egoismul îl determină să își întoarcă privirea de la lacrimile tale și să nu te întrebe nici măcar de ce ești supărată. După o ceartă groaznică, soțului tău nu-i va păsa de sentimentele tale, nu te va întreba cum te simți sau ce ar trebui să schimbe și nici măcar nu se va interesa dacă ești în regulă.

7. Te tratează ca pe o servitoare…

femeie face patul

De cele mai multe ori, un bărbat egoist nu vede în femeie altceva decât o bucătăreasă și o femeie în casă, care trebuie să îi asigure hrană, să meargă și la muncă, să aibă grijă de casă și de copii, fără ca el să ridice un deget pentru a ajuta. Dacă tu faci toată munca grea prin casă, iar soțul tău nici măcar nu te întreabă dacă ai nevoie de ajutor sau mârâie, atunci când îl trimiți să ducă gunoiul, atunci ai lângă tine bărbat foarte egoist.

8. Nu se străduiește să-ți facă plăcerile în pat

Un bărbat egoist este egoist până la capăt, de aceea nu-i va păsa dacă te simți bine alături de el în dormitor. Importantă este plăcerea lui și de fiecare dată când are chef, tu trebuie să i te supui.

9. Nu-i pasă de prietenii și de familia ta

barbat tipa

Desigur că îi pasă de mama lui, de părinți, de frați și de surori, dar când vine vorba de familia ta, acesta se arată total dezinteresat. De cele mai multe ori, un soț egoist îți va mărturisi în față faptul că nu îi place o anumită persoană din cercul tău de prieteni.

10. Te critică în mod constant

femeie cu foaie la gura

Soțul egoist te va critica pentru orice lucru minor pe care îl faci. Indiferent că lași o scamă pe jos, arunci un băț de chibrit în chiuvetă, nu strângi jucăriile copilului, iar el se împiedică de acestea, orice motiv minor se poate transforma într-o ceartă de proporții.

11. Nu îți face complimente

Un bărbat care te iubește îți face complimente atât asupra felului în care arăți, cât și asupra modului în care gătești, în care te ocupi de casă, miroși, iar lista poate continua. Un bărbat care nu te complimentează și nici măcar nu observă atunci când ai fost la manichiură, la coafor, sau ai luat o rochie nouă, specială pentru evenimentul la care urmează să mergeți amândoi, este cu siguranță un bărbat egoist.

12. Nu comunică cu tine

cuplu distantat pe strada

Comunicarea este foarte importantă în orice mariaj, iar acolo unde nu mai există nimic de spus între parteneri, soțul egoist devine o stană de piatră și evită să îți răspundă la orice îl întrebi. Lipsa de comunicare se manifestă numai atunci când tu vrei să îi transmiți ceva, dar când el are un lucru important de spus, tu trebuie să-l asculți și să-l înțelegi.

13. Nu îți arată afecțiune

Pentru un om egoist, afecțiunea practic nu există. Nu vei primi un sărut, un pupic pe frunte, o îmbrățișare sau orice altă dovadă de tandrețe de la un bărbat caracterizat de egoism.

14. Nu mergeți niciodată împreună la întâlniri romantice

Vremurile în care ieșeați amândoi la o cafea, la o pizza sau la o simplă plimbare sunt demult apuse. Odată ce-ți pune inelul pe deget, bărbatul cu trăsături toxice nu mai are motive să te cucerească și nici să te scoată în lume, ci prefera întotdeauna să iasă împreună cu prietenii sau cu oameni din anturajul său.

15. Nici nu știe că aveți probleme în căsnicie!

femeie plange

Nu în ultimul rând, bărbatul egoist habar nu are câte probleme există în căsnicia voastră. Pentru el, faptul că se întoarce de la locul de muncă, găsește mâncarea caldă, totul curat, copiii îngrijiți, înseamnă că mariajul merge ca pe roate. Din păcate, atunci când încerci să îi aduci în atenție toate problemele pe care le ignoră, pur și simplu acesta încearcă să dea vina pe tine.

Dacă te regăsești în cinci sau mai multe din aceste situații, este cazul să te gândești foarte bine la mariajul tău și la persoana care stă lângă tine. Ar trebui să ai o discuție foarte serioasă împreună cu soțul tău și, de ce nu, să căutați ajutor profesional de la un psiholog sau un terapeut în probleme de cuplu, astfel încât să descoperiți amândoi ceea ce vă lipsește și ceea ce nu vă împlinește în relație. Ține cont că un soț egoist va refuza orice fel de ajutor venit din afară și nu se va schimba, ci te va schimba în mod negativ, așa că fii atentă la semne și nu ezita să pleci, când relația nu te mai face fericită.

Surse foto: unsplash.compexels.compixabay.com

Surse articol: yourtango.com

Newsletter