Primăvara este anotimpul în care natura înflorește, totul în jur înverzește, oamenii își setează diferite țeluri, dar apare și astenia. Într-o lume plină de culori, sunete, mirosuri plăcute, astenia de primăvară este un sentiment neplăcut, o senzație de oboseală, de slăbiciune, din cauza trecerea trecerii de la anotimpul rece la cel călduros.
Astenia de primăvară durează, în general, câteva săptămâni și este ca o pauză pe care corpul și-o ia, încărcându-și bateriile pentru un nou sezon.
Ce este astenia de primăvară?
Astenia de primăvară este o stare fizică de rău, de letargie, un cumul de manifestări psihice, dar și fizice, care apare, în general, la începutul sezonului cald, imediat după anotimpul rece. Așadar, tulburarea este strâns legată de creșterea luminozității pe timpul zilei, de creșterea temperaturilor și studiile arată că peste 40% din populație dezvoltă astenie de primăvară. Organismul trebuie să se adapteze noului sezon și are nevoie de câteva zile până la câteva săptămâni pentru a face acest lucru, timp în care intră într-o stare de lipsă de energie, „presărată” cu momente de depresie.
Semne că suferi de astenie de primăvară
Nu este greu să îți dai seama că suferi de astenie de primăvară, mai ales că semnele sunt foarte concludente, iar momentul apariției acestora este exact la trecerea dintre sezoane. Ceea ce înseamnă că te vei simți obosită atât din punct de vedere muscular, intelectual, fizic și psihic. Nu vei avea chef de nimic, abia dacă te vei da jos din pat, nu vei mai avea aceeași energie să mergi la școală sau la locul de muncă, ritmul cardiac și tensiunea arterială scad și poți avea dificultăți de concentrare, tulburări de vedere și chiar zgomote în urechi.
De asemenea, în timpul perioadei de astenie de primăvară te vei simți cu adevărat depresiv/ă. Vei dori să te izolezi de ceilalți, vei avea toleranță zero la lumină sau la zgomote, vei deveni irascibil/ă, anxios/anxioasă, hiperactiv/ă aparent fără control emoțional. Este foarte posibil ca în această perioadă să-ți neglijezi aspectul fizic și să-ți pierzi chiar apetitul sexual.
Un alt semn concludent al asteniei de primăvară este insomnia sau dificultățile în a te odihni întreaga noapte, sentimentele de mânie, pornirile agresive, precum și schimbările de energie și lipsa de motivație. Totodată, te poți confrunta cu palpitații, melancolie, imposibilitatea de a-ți duce sarcinile la bun sfârșit, pierderea interesului chiar și pentru hobby-uri și mai ales dureri inexplicabile de cap.
Cauzele asteniei de primăvară
Ai putea spune că mai degrabă vreme mohorâtă din perioada iernii te-ar putea face să te simți depresivă. De fapt, lumina puternică, schimbările de temperatură, de culori, mirosuri, sunt factori foarte importanți, care îți pot altera starea psihică. Astenia de primăvară apare pe fundalul intensificării luminii pe timpul zilei, care provoacă dezechilibre hormonale pentru că organismul este afectat de lumina excesivă și de cantitatea de melatonină produsă în organism.
O altă cauză a apariției asteniei de primăvară este reprezentată de alergii, mai ales la polen, la diferite plante, dar și incapacitatea organismului de a se adapta la o altă rutină, la schimbarea orei și chiar alimentației. Nivelul scăzut de endorfine (moleculele fericirii, hormonii care ajută la crearea unei stări de calm, de bine, de relaxare) este scăzut la trecerea de la anotimpul rece la cel cald. Iar schimbările climatice, cum ar fi creșterea temperaturii, urmate de scăderea temperaturii, precipitațiile mixte, perioadele de ploi, ninsori, alternate cu cele de căldură excesivă, obligă organismul să se adapteze permanent, crescând predispoziția către dezvoltarea asteniei de primăvară, mai ales la persoanele mai sensibile.
Tratamentul asteniei de primăvară
Nu există remedii miraculoase pentru a trata astenia de primăvară, chiar dacă ne-am dori acest lucru. Un complex de vitamine și de minerale eficient pentru organism ne va ajuta cu siguranță să scăpăm de stările neplăcute, la fel ca și o dietă echilibrată. Primăvara este momentul oportun să renunțăm la carnea de porc, la prăjeli, la o dietă bazată pe alimente sărace în vitamine și minerale și să ne îndreptăm atenția mai mult către salate, produse naturale care au o concentrație mare de antioxidanți, minerale și vitamine.
Un stil de viață sănătos include și mișcare făcută în aer liber sub razele calde ale soarelui de primăvară, în aerul proaspăt primăvăratic, preferabil într-un mediu natural. Se recomandă consumul de fructe și legume crude, de cereale integrale care aduc un aport de energie și previn stările de somnolență, dar și de semințe și nuci crude, care ajută la reducerea oboselii și ameliorează insomniile. Citricele sunt foarte importante pentru a combate astenia de primăvară, datorită cantității de vitamina C, dar și ciocolata neagră, un aliment foarte sănătos. Să nu uităm de spanac, urzici și ștevie, care întăresc sistemul imunitar și sunt importante în alimentație.
Întâlnirile cu persoanele dragi sunt foarte importante, precum și crearea unei rutine zilnice. Unii specialiști susțin că astenia de primăvară poate fi combătută și cu fototerapia sau terapia cu lumină, în care pacienții sunt expuși unei surse de lumină fluorescentă albă, de până la 10 ori mai intensă decât lumina soarelui. La fel de eficientă se dovedește psihoterapia, efectuată individual sau în grup, care ajută pacienții să-și gestioneze foarte bine simptomele și să prevină agravarea senzației de disconfort.
Cum previi astenia de primăvară
Astenia de primăvară poate fi prevenită prin sport, dietă și o hidratare corectă, un somn odihnitor, precum și prin fitoterapie. Fitoterapia folosește extracte din plante în scopuri terapeutice, iar în cazul asteniei există câteva plante care îți vor fi de un real folos precum magnolia, ghimbirul, ginsengul, sau rhodiola rosea. Astenia de primăvară poate fi prevenită cu efort și grijă față de propriul corp și stare de spirit, cu alimentație corectă, activități fizice ușoare și relaxare.
Nu te speria dacă prezinți simptomele asteniei de primăvară, este absolut normal. Majoritatea organismelor vii reacționează diferit la trecerea de la un sezon la altul, de la un anotimp la altul. Ține cont de sfaturile propuse de specialiști și ai grijă de corpul tău în orice sezon!
Surse foto: unsplash.com, pixabay.com, pexels.com
Surse articol: healthline.com