Home Mireasa Frumusete 12 semne că vei primi o tunsoare nepotrivită de la hairstylist

12 semne că vei primi o tunsoare nepotrivită de la hairstylist

12 semne că vei primi o tunsoare nepotrivită de la hairstylist
Mariana Voinea
De Mariana Voinea
Luni, 18.03.2024

Nu ești sigură de alegerea pe care urmează să o faci și pășești cu teamă în salonul de înfrumusețare unde vei primi o nouă tunsoare sau chiar coafura de nuntă? Urmează aceste 12 sfaturi importante și ia cea mai bună decizie! Nu lăsa pe nimeni să se joace cu frumusețea părului tău și cu sentimentele tale.

Nu este nici un secret faptul că nu toți hairstyliștii au talent și nu toate saloanele sunt pregătite să își aștepte clientele respectând normele de igienă. Sunt suficient de multe situații în care femeile, mai ales înainte de a îmbrăca rochia de mireasă, merg la salon pentru a primi o tunsoare frumoasă, care să le ajute să obțină o superbă coafură în marea zi în care vor fi în centrul atenției.

De multe ori, însă, clientele saloanelor pleacă dezamăgite de tunsoarea primită, deși există semne clare că nici nu ar trebui să se afle acolo. Află care sunt cele 12 semne că tunsoarea pe care urmează să o primești este nepotrivită și în niciun caz nu ar trebui să apelezi la respectivul salon sau specialist pentru coafura de nuntă.

Salonul este mizerabil

Atunci când există semne vizibile că în salonul acela nu a mai făcut nimeni curat de ceva timp, există urme de păr pe jos, urme de produse folosite pe scaun, dacă pelerina de plastic pe care ți-o așază coafeza pe umeri nu are cel mai igienic aspect, atunci urmează să primești tunsoarea nepotrivită de care nu vei fi mulțumită.

Cu cât instrumentele sunt mai murdare, nu sunt sterilizate în mod corect, iar coafeza primește client după client, fără a da măcar cu mătura, cu atât șansele de a primi coafura la care visezi sunt tot mai slabe. În plus, trebuie să-ți prioritizezi sănătatea și să realizezi faptul că igiena este un factor important, demn de luat în calcul atunci când vrei să pleci de la salon la fel de sănătoasă cum ai intrat, fără infecții bacteriene, fungice, fără mătreață și alte probleme. Așadar, alege să mergi la un salon de încredere în care personalul pune mare accent pe curățenie și respectarea normelor sanitare.

Coafeza nu îți prezintă portofoliul de cliente sau exemple de coafuri reușite pe care le-a realizat

Atunci când pășești în cadrul unui salon sau alegi o coafeză, pentru a căpăta puțină încredere în persoana care va avea grijă de părul tău trebuie, în primul rând, să ai în față un portofoliu al lucrărilor ei. Cu siguranță fiecare hairstylist are câteva zeci de coafuri foarte reușite în palmares cu care se poate lăuda potențialelor și viitoarelor cliente fidele.

În cazul în care coafeza refuză cu desăvârșire să-ți prezinte coafurile cu care ar trebui să se mândrească, posibil că acestea nici măcar nu există, iar tunsoarea pentru care ai optat va lăsa de dorit. Alege un specialist de încredere, care să posteze inclusiv pe rețelele de socializare coafurile pe care le oferă clienților.

Stilista nu te întreabă nimic despre părul tău

femeie tunsoare

În momentul în care te așezi pe scaunul unui hairstylist, în mod normal ar trebui să îți pună întrebări legate de părul tău, de istoric, de probleme de sănătate cu care te confrunți, de tipul de păr pe care îl ai (gras, subțire, cu tendințe de îngrășare, dar și despre lungimea ideală pe care o dorești, de câte ori l-ai vopsit în ultimul timp, ce tip de vopsea folosești, iar lista întrebărilor poate continua).

Toate aceste răspunsuri pe care i le vei oferi sunt edificatoare, iar în cazul în care întrebările nu există, nici coafura sau tunsoarea pe care o vei primi nu sunt satisfăcătoare. Un doctor căruia nu-i pasă de istoricul tău medical nu este chiar cea mai bună alegere, la fel cum și coafeza care nu se arată interesată de istoricul părului tău îți va oferi o surpriză de proporții la finalul programării tale.

Stilistul refuză să își exprime opinia în privința alegerii pe care o faci pentru tunsoarea sau coafura aleasă

Un alt semn că nu te afli pe mâna cui trebuie este faptul că, după ce i-ai cerut în mod repetat și insistent opinia în legătură cu tunsoarea sau coafura pe care ai ales-o, stilistul refuză cu desăvârșire să ți-o ofere. Atunci există două posibilități: fie specialistul pe mâna căruia îți lași părul frumos nu are suficient de multe cunoștințe despre cum ar trebui să arate tunsoarea ideală în funcție de forma feței tale, de culoarea tenului, de culoarea părului și de construcția corpului, fie pur și simplu nu este suficient de implicat în meseria sa și face exact cum îi dictează clientul, pentru a nu avea parte de reproșuri la final.

În mod cert un stilist desăvârșit ar trebui să îți ofere opiniile sale pertinente, susținute chiar de tunsori oferite clientelor în trecut prin care să-ți formezi o idee despre cum ai arăta dacă ai alege o anumită coafură. Practic, trebuie să te simți suficient de confortabil în prezența coafezei tale, astfel încât să știi că dacă mergi pe mâna ei, nu vei da greș cu alegerea făcută, chiar dacă aceasta nu se încadrează standardelor tale sau ideilor cu care ai plecat de acasă.

Coafeza este foarte insistentă

salon plin

Pornind de la punctul abordat anterior, desigur că specialistul ar trebui să îți ofere o opinie pertinentă pe baza experienței și pregătirii sale profesionale, dar acest lucru nu presupune o insistență asupra acestui aspect. Stilistul nu trebuie să te oblige să alegi o anumită tunsoare sau o anumită coafură dacă nu vrei lucrul acesta. Specialistul trebuie să-ți fie cel mai bun prieten în care să ai încredere că modelul ales de tine pentru coafura sau tunsoarea pentru care ai optat va fi reușit, cu mici recomandări, dar fără insistențe.

Un stilist bun îți ascultă nevoile, preferințele, este gata să facă sugestii, dar în limita bunului simț. Până la urmă cauți pe cineva care să te tundă și să-ți aranjeze părul, nu să țipe la tine sau să facă pe șeful sau pe șefa. Atunci când intri într-un coafor nu ar trebui să simți presiune din partea hairstylistului, ci doar recomandări cu prietenie și gentilețe.

De asemenea, coafeza nu ar trebui să fie foarte insistentă pentru a-i cumpăra produsele. Cu alte cuvinte, dacă reprezintă o firmă sau este intermediar pentru o mare companie de cosmetice nu ar trebui să insiste asupra ta în a achiziționa produsele după programare, ci doar să-ți sugereze cele mai bune cosmetice pentru părul tău.

De fiecare dată când mergi la salon, este gol

Un salon de coafură gol trebuie să îți dea de gândit. Dacă acesta tocmai s-a deschis, lipsa cleintelor nu ar trebui să te îngrijoreze, dar dacă pășești într-un salon vechi și este întotdeauna gol, lipsit de clienți, atunci poate ar trebui să cauți un specialist în altă parte.

Reprezentanții salonului ar putea să motiveze această absență prin programările pe baza cărora primesc clientele, dar fii atentă la semne. Dacă treci pe lângă locația respectivă sâmbăta, când este cea mai aglomerată zi pentru saloane, și nu există clienți, îți poți forma o părere.

Salonul are multe review-uri negative în online

Atunci când în salon are mai multe review-uri negative decât pozitive, fii sigură că există o problemă. Caută pagina de Facebook, de Instagram sau pur și simplu review-urile de pe Google ale salonului la care urmează să te duci și vezi dacă oamenii mai mult se plâng de servicii, înainte de a lua o decizie. Sunt situații în care clientele, în marea lor majoritate sunt nemulțumite de felul în care le-a fost tăiat părul, le-a fost aranjată coafura pentru nuntă, de produsele folosite, dar acesta este un atu pe care tu îl ai: acela de a vedea dinainte lucrurile negative și de a evita o potențială dezamăgire.

Stilista te îndrumă direct către scaunul în care urmează să te spele pe cap

femeie se spala pe cap

În cazul în care, după ce ai pășit în salon ești îndrumată să te faci comodă și apoi să te așezi direct pe scaunul unde urmează să fii șamponată și să îți fie spălat părul, atunci este o reală problemă. S-ar putea să primești coafura greșită, dacă stilista nu își face puțin timp măcar să se uite la fizionomia ta, la felul în care arată părul tău uscat, în care se simte, pentru că pe baza acestor informații vizuale îți poate face mai multe recomandări.

De asemenea, dacă își va trece mâinile prin părul tău uscat, își va da seama dacă ai părul subțire, gros, deteriorat, gras, astfel încât își poate face o idee despre cum vei arăta după tunsoarea pe care i-o propui.

Propria coafură a stilistei arată îngrozitor

Când te duci la o manichiuristă, unghiile ei trebuie să arate impecabil. Când mergi la o nutriționist, trebuie să aibă un corp zvelt, în conformitate cu recomandările pe care ți le va face pentru aspectul tău fizic sănătos. Dacă vei păși într-un salon, iar coafeza va avea o tunsoare nepotrivită, atunci este foarte posibil ca și tu să pleci la fel.

Dacă nu îți place cum îi stă coafezei cu părul aranjat, tuns, vopsit, atunci nici altora nu le va plăcea modul în care arăți după programarea ta la salon. O coafeză trebuie să aibă grijă de părul ei pentru că este cartea ei de vizită, la fel cum un dentist trebuie să aibă grijă de dinții lui.

Coafeza suferă de anxietate, este nervoasă, temătoare

femeie tunde

Ai pășit în salon, ai fost invitată pe scaun și coafeza începe să scape diverse lucruri din mână, să se enerveze, să aibă o stare vizibilă de teamă, de reticență, chiar să se frigă la mână cu placa de întins părul?

În momentul în care citești în ochii coafezei îngrijorare și simți în atitudinea ei teamă, atunci este foarte posibil ca stilistul la care ai apelat să nu știe să folosească instrumentele în mod corespunzător, să nu aibă pregătirea necesară sau experiența pentru a-ți oferi o coafură și o tunsoare pe măsura așteptărilor tale.

Hairstylist-ul nu îți cere feedback

Ai fost tunsă, iar hairstylist-ul nu te întreabă dacă îți place. Te întrebi de ce? Fie cred că au făcut o treabă bună, fie pur și simplu nu le pasă de aspectul clienților și de cât de mulțumiți sunt aceștia de rezultate. După ce stilistul și-a terminat treaba, ar trebui să porți o discuție sinceră despre felul în care tu percepi modul în care ai fost tunsă și ce ți-ai fi dorit de fapt sau ce mici ajustări ar putea să facă.

Nu există recomandări despre îngrijirea părului după programare

Așa cum medicul îți prescrie un tratament, nutriționistul îți prescrie un regim bazat pe alegerile tale, iar dentistul îți face recomandări privind cea mai bună apă de gură, pastă de dinți sau vitamine, și hairstylistul ar trebui să îți spună ce produse pentru îngrijirea părului să folosești.

În cazul în care nu o face, atunci există o reală problemă. În plus, pentru tunsoarea pe care a efectuat-o trebuie să facă recomandări de asupra modului în care urmează să-ți aranjezi părul, astfel încât să arate impecabil de fiecare dată când ieși din casă.

Ferește-te de un stilist nepregătit, neinteresat de opiniile tale, de rezultatele muncii sale, temător, arogant, de un salon cu review-uri proaste, cu mari lacune în ceea ce privește igiena și vei fi cu adevărat mulțumită de alegerea făcută!

Surse foto: pexels.compixabay.compexels.compexels.compexels.com

Surse articol: rd.com

Newsletter