Cum il recunosti pe Peter Pan, la prima vedere?
"Marius mi-a captat atentia la ziua unei prietene. Era in trecere, insotea un prieten comun. A stat maxim o ora, la sfarsitul careia eram deja captivata si ii cerusem numarul de telefon - pentru ca sunt destul de tupeista. Mi s-a parut ca am face o super pereche impreuna: in sfarsit un baiat dezinvolt, curajos, atragator, deschis, fara frica in public... exact ca mine!
Ce mi-a placut la el? Sarmul si lipiciul la oameni. Are un simt al umorului dezvoltat si se vede treaba ca l-a lucrat. Este constient ca are un as in maneca. Marius este un barbat carismatic si frumusel foc. Devine imediat centrul atentiei si nu se fereste de niciun compliment sau provocare din partea celorlalti. Imi da impresia ca se hraneste cu stimulii sociali si emotionali. In centrul atentiei este ca pestele in apa.
Mi-a placut in seara aia, acum 5 ani (da, atat de mult timp a trecut) ca antreneaza oamenii, ca nu te plictisesti cu el. Inseamna ca nici el nu se plictiseste cu el insusi, mi-am zis atunci. Cautam un astfel de om. Un om care sa ia lucrurile relaxat, care sa fie om de lume, dar care sa aiba si cu ce: sa aiba sarm, sa fie dorit de ceilalti, nu doar el sa caute oamenii. Ma simt inconfortabil langa inadaptatii social, langa baietii retrasi, care nu suporta confruntarile si nu stiu sa dea un raspuns. Imi dau senzatia de lasitate. Ce fel de barbat esti?! Ori, Marius ducea o discutie in contradictoriu mult si bine. Dar nu incrancenat, ci de parca juca pe o scena... stia sa improvizeze. De fapt, te seducea: fie ca ii erai interlocutor, fie ca priveai de pe margine.
Cred ca 20 de minute am flirtat in seara aceea, inainte sa imi dea numarul de telefon. Era savuros, m-am simtit de milioane. Imi sustinea privirea si asta imi placea la nebunie. Ma simteam tot mai provocata si mai emotionata. Acum stiu ca era constient ca ma seducea. Si, mai mult, acum stiu ca avea nevoie sa faca asta. Nu avea nevoie de mine, ci avea nevoie sa capteze atentia." (Carmen, 30 de ani, fosta iubita de Peter Pan)
Cum este barbatul Peter Pan la inceputul relatiei?
"M-a sedus si m-a derutat tot timpul. A fost greu. La inceput, ne simteam foarte bine. Era ca un spectacol: il puteam privi desfasurandu-se, explicand, povestind, caci nu ma plictiseam. Vorbea mult despre alti oameni si despre el, dar in viitor. Aproape deloc despre el la prezent. Si despre noi vorbea, tot la viitor. Putea crea o multime de scenarii.
Si vedeam ca are nevoie de prezenta mea ca sa fie asa de exuberant. Imi dadea de inteles ca necesita atentia mea, admiratia mea, ca altfel nu are pentru cine vorbi. Asta ma facea sa ma simt bine... simteam ca ii ofer barbatului pe care il iubesc admiratia de care are nevoie. Mai simteam ceva... ca ii ofer copilului din fata mea spatiul si libertatea sa viseze. Marius este si mai mic decat mine cu doi ani. Iar el se manifesta, intr-adevar, ca un copil, care se zbenguie, sare in sus de bucurie, se imbufneaza sau se da in spectacol. Eu vedeam in acest copil si in acest barbat mult potential.
Nu la multa vreme dupa inceperea relatiei, am constatat clar aspectele negative. Pe de o parte, oboseam repede in preajma lui. Vorbea mult. Nu suporta tacerea, nici a mea, nici a lui. Apoi, avea pretentii, avea nevoie de dadacire, intra usor in rolul copilului. Ma suna la serviciu si ma surprindeam avand conversatii superflue si lipsite de sens, chiar penibile, de genul:
"Acum te lasa seful tau sa pleci mai devreme? Dar hai, vino pana mai aproape de metrou, de ce sa vin eu pana acolo! Acum esti imbracata in rochia alba, mulata? Ca sa iti vada si altii picioarele? Eu nu sunt suficient de atractiv imbracat pentru tine astazi, cum o sa mergem pe strada impreuna? Daca pleci mai devreme, imi iei ceva bun din drum? Nu? Dar de ce nu? Ba nu, nu pot sa-mi iau singur, vreau sa imi iei tu ceva bun!... Dar de ce trebuie sa inchizi? Dar cand mai iei pauza, sa ma suni? Suna-ma tu, ca esti pe abonament. Stiu ca o sa ma suni, ca nu te poti gandi decat la mine." (asa obisnuia sa vorbeasca Marius, alias Peter Pan, fostul iubit al lui Carmen)
Timpul trece, Peter Pan nu creste
" Asa mi-am dat seama ca barbatul acesta nu era cum paruse. Ca nici nu banuisem cine era: un copil necrescut. Dependenta lui de mine era clara, dar numai cand eram amandoi. Atunci, ma oprea pe strada, se agata de gatul meu. Nu ma lasa sa intru in bloc, daca eram cumva suparata sau fara dorinta de a comunica. Lucruri rationale precum "Sunt furioasa acum, vorbim cand ma linistesc" sau "Nu stiu cat va dura, te sun cand termin, in dupa-amiaza asta" nu ajungeau la el.
Primea tot ce nu il favoriza pe el si nu il punea pe el pe primul plan, ca pe un refuz. Ca pe o ruptura. Trecea imediat de la efervescenta si declaratii inflacarate ("Ce minunat este sa ne plimbam impreuna!") la reprosuri ("Dar tu mereu faci fata asta si taci! Comunica, problemele nu se rezolva asa! Daca nu comunici inseamna ca nu iti pasa de noi") sau rugaminti si induiosari ("Te rog, nu mai fi suparata pe mine, te rog, te rog! Unde pleci, unde ma duc eu asa, in starea asta?! Nu ma simt deloc bine, cum poti sa ma lasi asa? Chiar poti sa faci asta?!")
Cand eram intre mai multi oameni, conta prea mult cum da in ochii lor si isi mentinea prestanta. Parea detasat si era exuberant. Era pentru public, nu mai era pentru noi doi. Iar cand acesti oameni erau cunoscutii lui, protectorii lui, atunci parea ca nu mai da doi bani pe retragerea sau respingerea mea. Se redirectiona imediat catre acestia, dandu-mi impresia unui copil care se agata de mama si incearca sa o imbuneze, pana cand vine tata, care il alinta. Iar atunci intoarce spatele mamei si sare in poala tatalui." (Carmen, 30 de ani, fosta iubita de Peter Pan)
Cum este barbatul Peter Pan intr-o despartire?
" Am avut parte de sase-sapte despartiri, in patru ani. De fiecare data ajungeam la o limita si de fiecare data le-am provocat eu. De doua ori mi-a dat si el ocazia, pentru ca de doua ori m-a inselat, iar scuza lui care a fost? "Am trecut de la un simplu flirt la un sarut si ne-a luat valul, dar nu inseamna nimic! Stii si tu cum este sa te duca simturile prea departe! Eu nu am vrut, ea m-a provocat, si nu mi-am mai dat seama ce facem!" Asta a fost prima oara, iar a doua oara a zis ca a trebuit sa faca asa ceva (sa se sarute cu o tipa), pentru ca era la un curs de actorie si rolul presupunea pasiune reala, care nu se vede fara contactul fizic. Nu era vina lui, era vina rolului... In schimb, atunci cand eu puneam piciorul in prag si incercam ruptura, se pricepea sa imi stimuleze vinovatia. Santajul emotional era la el acasa, dar si presiunea si constrangerea pe care le simteam.
 |
Ma astepta in fata scarii si ameninta ca doarme acolo, pana ce ies. Ma hartuia aproape, pe toate mediile de comunicare si ma cauta la serviciu. Imi suna prietenele sa ii puna o vorba buna si sa le explice cum se simte fara mine. De fiecare data, simteam si mai clar ca vreau sa pun punct. Practic, el nu se dezlipea de mine, si era un fel de compromis relatia noastra. Pana la urma, mi-am asumat tot, mi-am schimbat numarul de telefon, l-am lasat sa imi faca crize pe strada, sa ma caute la serviciu. Mi-a fost super rusine, dar doar asa puteam ramane ferma, in fata acestui... copil. Spunea ca nu mai poate fara mine, ca nu vrea sa ma piarda, dar de fapt nu ma cunoscuse niciodata. Fara rautate o spun: era doar un parazit." (Carmen, 30 de ani, fosta iubita de Peter Pan)
Cum este barbatul Peter Pan intr-un angajament serios?
"Stiti cum am reusit sa il determin pe el sa "renunte" la mine? Momentul cand singur a incetat sa ma mai caute si a lasat lucrurile asa, a fost cand m-am gandit eu serios la mine, la planurile mele si i-am trimis o scrisoare. Nu as fi avut nicio sansa sa ma asculte pana la capat, fata in fata. A fost printre putinele momente cand l-am tratat, chiar asa indirect, cu sobrietate si autenticitate. In general, nu puteam: fiecare conversatie se transforma repede intr-o descarcare emotionala din partea lui, intr-o logorie afectata, intr-o... sceneta. In acea scrisoare i-am explicat de ce nu putem fi impreuna. Am pus totul in carca mea, pentru ca oricum ar fi facut-o el.
I-am descris, punctat si clar, ca imi doresc o familie. O casnicie. Un barbat care sa ma insoteasca acolo unde ma simt cel mai acasa si cel mai linistita. Care sa petreaca timp cu mine in activitati comune, care sa isi caute linistea alaturi de mine, cat mai departe de lume si de agitatia ei. Am incheiat cu "Probabil nu vrei sau nu poti oferi aceste lucruri. Probabil iti doresti pentru tine altceva. Eu o sa caut si o sa cer lucrurile astea pana in ultima clipa. Sunt nevoile mele fundamentale si altfel nu sunt fericita. Mi le poti oferi? A venit timpul pentru ele. Nu le mai pot amana."
El a fugit mereu de un angajament serios. Cand venea vorba de casatorie, de familie, avea numai vise si scenarii. Incantatoare, dar toate se refereau la viitor, erau ipotetice si practic erau reverii. Marius visa mult. Nu era niciodata dispus cu adevarat la ceva serios... era efectiv un copil.
In acea scrisoare, am fost sincera si clara cu mine, in primul rand. Probabil a simtit asta in tonul scrisorii. Si fermitatea mea. Pentru ca apoi s-a potolit. Abia atunci s-a potolit cu adevarat. Si lucrurile s-au stins. Astazi il am in lista de facebook. Nu s-a schimbat... Isi posteaza fotografiile cu iubitele sau doar cu sine zambind, poze facute de unul singur oriunde prinde ocazia. Are un numar de admiratoare pe facebook si poate si in viata reala. Nu stiu daca ii este de ajuns, dar nu pare sa caute mai mult sau mai profund. Iar eu, in ultimul an, m-am logodit..." . (Carmen, 30 de ani, fosta iubita de Peter Pan)
Rezonezi la ceva din povestea lui Carmen? Ai sau ai avut si tu un Peter Pan in viata ta? Cum au evoluat lucrurile?
